"Acum este un moment decisiv pentru ce se va întâmpla în Europa. Polonia se poate folosi de veto ca un instrument util menit a bloca proiectul politic conceput să îi limiteze suveranitatea", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro.
"Sunt convins că, la fel ca premierul (ungar) Viktor Orban, prim-ministrul (polonez) Mateusz Morawiecki se va folosi de acest drept", a spus el.
Site-ul de ştiri portfolio.hu din Ungaria a relatat că Budapesta intenţionează să îşi exprime luni un veto politic în legătură cu bugetul UE pentru 2021-2027 din cauza propunerii de a condiţiona alocarea de fonduri ale UE de respectarea statului de drept.
Conform portfolio.hu, preşedinţia germană a UE le va cere luni statelor membre să îşi exprima poziţia politică asupra propunerii de condiţionare a fondurilor, iar guvernul ungar se va opune prin veto atât bugetului UE, cât şi fondului pentru redresare post-pandemie.
Fonduri condiționate de statul de drept. Ungaria e în conflict cu Uniunea Europeană
Guvernul naţionalist de la Budapesta, condus de premierul Viktor Orban, este de mai mulţi ani în dispută cu Bruxellesul din cauza unei presupuse încălcări a standardelor democratice, ceea ce a marginalizat Ungaria, alături de Polonia aliată, în blocul comunitar.
Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la începutul lunii noiembrie la un acord cu privire la condiţionarea fondurilor UE de respectarea standardelor democratice prevăzute în tratatul fondator al UE, cum ar fi libertatea instanţelor, libertatea media şi libertatea educaţiei, toate fiind supuse atacurilor de către Orban în ultimii ani.
Formaţiunea lui Orban, Fidesz, a fost suspendată din Partidul Popular European, familia sa politică europeană de dreapta, iar Parlamentul European a început o procedură pentru suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în blocul comunitar ca răspuns la încălcările regulilor democratice, reaminteşte Reuters.
Orban a respins acuzaţiile, spunând că Bruxellesul foloseşte standarde duble, pentru că ar permite altor ţări sa facă lucruri pentru care Ungaria este sancţionată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News