Techhamm Masstech. Franța a donat 20 de vehicule

Darius Muresan |
Data publicării:

Franța a donat 20 de vehicule Techhamm Masstech, în valoare de 1,2 milioane de dolari.

Forțele armate franceze au donat 20 de vehicule franceze Techhamm Masstech 4x4, în valoare de 1,2 milioane de dolari, forțelor armate iordaniene (JAF). Anunțul a fost făcut de căte partea iordaniană în cursul săptămânii trecute.

Generalul de brigadă Abdullah al-Hunaiti, directorul pentru planificare și organizare a Forțelor iordaniene a declarat că donarea va spori relațiile militare iordaniano-franceze.

Vehiculele Techhamm Masstech au fost oficial înmânate de comandantul forțelor franceze din Emiratele Arabe Unite, informează janes.com. Acesta a declarat că obiectivul donării echipamentelor militare vizează sprijinirea rolului pe care Forțele iordaniene îl au în menținerea securității în regiune.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel