NATO trece la nivelul următor: Țările membre lucrează la un document de importanță majoră care să le pregătească pentru un conflict de mare intensitate - Bloomberg

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Publicația Bloomberg susține că statele membre ale Alianței Nord-Atlantice vor elabora un document de importanță majoră.

Aliații au convenit asupra unor noi îndrumări pentru planificarea apărării a NATO. (...) Planificarea apărării a NATO va conduce la schimbări de capacitate pentru anii următori. Și să ne asigurăm că descurajarea și apărarea noastră rămân puternice și credibile.

Miniștrii au abordat, de asemenea, modalități de a spori capacitatea industrială și de a reumple stocurile de armament și muniție”, a declarat, pe 15 februarie, Jens Stoltenberg, la încheierea reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord, despre care Bloomberg spune că va marca apariția unui nou document.

Țările NATO elaborează o serie de planuri care vor pregăti statele Alianței pentru un conflict de mare intensitate, participare generată de activarea articolului 5 privind apărarea reciprocă sau în cazul unor acțiuni militare în afara domeniului de aplicare a acestui articol, scrie publicația citată. 

Reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord, 14 februarie

Potrivit publicației, miniștrii apărării NATO vor agrea noi orientări politice, în cadrul întâlnirii Consiliului Atlanticului de Nord de săptămâna aceasta.

Documentul va evidenția principalele puncte vulnerabile unde sunt necesare investiții pentru a pregăti membrii Alianței să facă față oricărui potențial conflict militar. 

O reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord (NAC) la nivelul miniștrilor apărării are loc în perioada  14-15 februarie 2023 la sediul NATO de la Bruxelles. Reuniunea este prezidată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

 

Cuvintele de ordine: coordonarea, echipament greu și apărare antiaeriană mai puternică

Foto: Tancuri Leopard / NATO

Astfel, potrivit unor surse familiare cu problema, documentul secret va schița modalități prin care statele NATO să se angajeze simultan într-un conflict de mare intensitate, declanșat fie conform articolului 5 ( așa-numitul articol ”toți pentru unul, unu pentru toți”), fie în cazul unor evenimente militare în afara domeniului de aplicare al articolului 5. 

Articolul 5 este prevederea NATO privind apărarea reciprocă, care prevede protecția unui stat membru de către toți aliații în cazul în care acesta este atacat.

Potrivit unui înalt oficial NATO, membrilor Alianței Nord Atlantice li se va cere să reorienteze investițiile spre forțele și echipamentele necesare apărării colective, cum ar fi trupe susținute de echipament greu și apărare antiaeriană și antirachetă mai puternică

Documentul va sublinia, de asemenea, necesitatea de a spori investițiile în modernizarea digitală și necesitatea utilizării în mod integrat a datelor obținute de la forțele armate. 

După adoptarea principiilor directoare, comandamentul militar NATO (SHAPE) va elabora în următoarele luni cerințele, adaptate pentru fiecare stat membru al Alianței.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel