Țările arabe ar sprijini reconstrucția Siriei dacă Bashar al-Assad acceptă prezența forțelor arabe și reducerea influenței Iranului

Nicolae Iordan |
Data publicării:

Oficiali arabi și europeni au anunțat că țările arabe, care s-au îndepărtat în timp de președintele sirian Bashar al-Assad, sunt dispuse să îi ofere acestuia un acord care ar restabili relațiile dintre Damasc și multe capitale din Orientul Mijlociu, în schimbul reducerii influenței Iranului în Siria.

În cadrul discuțiilor care inițial au fost conduse de Iordania, țările arabe au propus ajutoare de miliarde de dolari pentru reconstruirea Siriei după războiul civil de 12 ani și s-au angajat să facă presiuni asupra Statelor Unite și puterilor europene pentru a ridica sancțiunile împotriva guvernului lui Assad.

În schimb, Assad va trebui să coopereze cu opoziția politică, să accepte prezența forțelor arabe pentru a proteja refugiații care se întorc în Siria, să reprime traficul de droguri și să ceară Iranului să înceteze extinderea prezenței în țara sa.

Negocierile sunt încă într-un stadiu incipient, iar Assad nu și-a arătat niciun interes pentru reforma politică sau dorința de a primi forțe arabe și nici puterile occidentale nu au manifestat vreo înclinație să pună capăt sancțiunilor aspre pentru încălcările drepturilor omului în Siria.

Însă oficialii au subliniat că recentele cutremure devastatoare care au lovit Turcia și Siria și au provocat moartea a 6.000 de oameni în Siria, au dat un impuls discuțiilor, deoarece Assad încearcă să profite de catastrofa umanitară pentru a-și reduce izolarea, în timp ce sprijinul Arabiei Saudite a dat un impuls puternic discuțiilor.

În februarie, ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan, a cerut încetarea status quo-ului în Siria pentru a permite un răspuns la criza umanitară. Arabia Saudită a acceptat recent să restabilească relațiile cu Iranul într-un acord negociat de China, semnalând că regatul este deschis unei schimbări de curs în alinierea geopolitică a regiunii.

Vecinii arabi reconstruiesc încet relațiile cu Siria după ce Assad, cu ajutorul Rusiei și Iranului, a respins o încercare de răsturnare a sa, iar guvernul său controlează astăzi cea mai mare parte a țării, cu excepția unei părți a teritoriului din nord-est deținut de către kurzi și a unei zone controlate de rebeli în provincia Idlib din nord-vestul țării.

Liga Arabă a suspendat calitatea de membru al Siriei în 2011 și a impus sancțiuni împotriva reprimării brutale a lui Assad a protestelor populare care au început în timpul revoltei din Primăvara Arabă și s-au transformat rapid în rezistență armată. Statele Unite și Europa au impus, de asemenea, sancțiuni dure guvernului sirian și companiilor legate de familia Assad.

Acum, potențiala reintegrare a Siriei în regiunea mai largă și reconstrucția ei se află pe agenda Summit-ului arab, programat pentru sfârșitul acestui an în Arabia Saudită.

 

Izolarea Siriei face mai mult rău în regiune

 

În timp ce mulți oficiali arabi încă îl disprețuiesc pe Assad și acțiunile sale, ei spun că politicile internaționale care izolează Siria se dovedesc contraproductive în timp, întărind influența Iranului în regiune. 

În ultimele săptămâni, Iordania și Egiptul și-au trimis miniștrii de externe la Damasc în prima lor vizită diplomatică de la izbucnirea războiului civil în 2011. Emiratele Arabe Unite au făcut ca revenirea lui Assad în Liga Arabă să fie o prioritate. Președintele EAU, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, l-a găzduit pe liderul sirian la Abu Dhabi anul trecut, iar companiile emirate testează apele de a face afaceri în Siria.

Potrivit unui oficial emirat, "este nevoie urgentă de a consolida rolul arab în Siria", adăugând: "Căutarea unei soluții politice la criza de la Damasc trebuie accelerată pentru a evita revenirea terorismului și a extremismului, care s-au răspândit în timpul conflictul în curs din Siria”.

 

Sancțiunile occidentale și influența Iranului cântăresc greu în problema reconcilierii

 

Dar a convinge Statele Unite și Europa să ridice sancțiunile împotriva lui Assad și a partenerilor săi nu va fi ușor pentru țările arabe, chiar și pentru cele care sunt aliate ale Washingtonului.

Pe 20 februarie, Assad a zburat în Sultanatul Oman pentru a se întâlni cu sultanul Haitham bin Tariq. Oficialii europeni și din Golf au declarat că Assad a cerut presiuni asupra țărilor occidentale pentru ridicarea temporară a sancțiunilor în schimbul menținerii deschise a punctelor de trecere către zonele rebele.

Un oficial european și un consilier al guvernului sirian au spus că Assad i-a cerut sultanului să medieze o înțelegere între Arabia Saudită și Iran, pentru ca Teheranul să fie de acord ca Riadul să aibă o prezență economică în Siria.

Iranul lipsit de fonduri, forțat să întrerupă combustibilul și livrările medicale către Siria, a salutat până acum apropierea arabă, dar nu a arătat niciun semn că își va reduce prezența militară. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, a descris progresul dintre Siria și lumea arabă drept o "abordare realistă" și "un pas pozitiv către solidaritatea islamică".

Assad se bucură de o oarecare influență în negocierile care solicită asistență financiară din partea țărilor arabe și pentru că Siria este principalul focar de producție și furnizare a drogului Captagon, care dă o dependență puternică. Acesta a devenit cel mai răspândit drog din Orientul Mijlociu, iar exporturile Siriei sunt estimate acum la aproximativ 10 miliarde de dolari. Wall Street Journal a relatat că Iordania a ridicat problema Captagon în contacte cu oficialii sirieni înainte de cutremurul devastator.

 

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel