Cel mai clar exemplu în acest sens este rolul statului din orice țară în economia națională. Fiind cel mai puternic jucător, statul, prin investiții, instituțiile de reglementare și prin consumul destinat funcționării aparatului administrativ, decide în mare măsură viitorul companiilor private.
Mergând la nivelul administrației americane, se constată că dimensiunea colosală a cheltuielilor de apărare ale SUA corelată cu scopul de a rămâne puterea militară dominantă pe plan mondial, au jucat rolul determinant ca America să investească în tehnologiile cele mai de vârf ale apărării, iar acest capital major alături de resursa umană semnificativă alocată a atras economia SUA în direcția celor mai avansate industrii.
Privind lucrurile din perspectiva istorică a evoluției industriei americane, se observă că SUA au renunțat de-a lungul timpului la fabricarea multor produse pe care le-au transferat către alte țări, alegând, în schimb, să se axeze pe tehnologiile cele mai de vârf. Această abordare a menținut SUA pe locul 1 economic și militar, în timp ce paradoxul economic argentinian a arătat ce nu trebuie făcut pentru a te duce în direcția opusă.
Argentina a atins o dezvoltare avansată la începutul secolului al XX-lea, dar a experimentat o inversare față de alte economii dezvoltate, ceea ce a inspirat o bogăție enormă de literatură și analize diverse asupra cauzelor acestui declin. În primele trei decenii ale secolului al XX-lea, Argentina a depășit Canada și Australia ca populație, venit total și venit pe cap de locuitor.
Până în 1913, Argentina era printre cele mai bogate zece state din lume pe cap de locuitor. Începând cu anii 1930, economia argentiniană s-a deteriorat considerabil. Cel mai important factor în acest declin a fost instabilitatea politică din 1930, când o juntă militară a preluat puterea, punând capăt celor șapte decenii de guvern constituțional civil.
Guvernele succesive din anii 1930 până în anii 1970 au urmat o strategie de substituire a importurilor pentru a atinge autosuficiența industrială, dar încurajarea guvernului spre creșterea industrială a deturnat investițiile de la producția agricolă, care au scăzut dramatic. Este de reamintit că Argentina posedă avantaje comparative clare în agricultură, deoarece țara este înzestrată cu o mare cantitate de pământ extrem de fertil.
Avantajul comparativ al SUA cu alte țări este, de mult timp, tehnologia de ultimă generație. El este o consecință directă al capacității extraordinare de a atrage cele mai luminate minți ale lumii - minți care se manifestă ca un multiplicator economic - prin libertățile pe care America le promovează. Încercând acum să producă cât mai mult pe plan intern, așa cum a făcut Argentina, înseamnă că o parte însemnată din resursele umane și de capital ale SUA vor fi redirijate de la tehnologiile de vârf care-i asigură supremația economică și militară spre domenii secundare, nerelevante pentru jocul geopolitic.
Se invocă în ultimele zile exemplele producției de Iphone în China și de automobile în Germania iar SUA intenționează să le relocalizeze pe teritoriul național. Marii economiști americani din prezent, câștigători de premii Nobel, se întreabă dacă chiar este necesar acest lucru, spunând că eforturile economice vor fi foarte mari și nu se știe în ce măsură și în ce perioadă de timp câștigurile vor amortiza aceste cheltuieli de relocalizare.
Privind spre viitor, pentru că SUA, aflându-se mereu la granița din față a tehnologiei și filozofiei, au făcut ca viitorul să se întâmple, ar trebui văzut, de exemplu, cât de mare succes vor avea în viitor Iphone și automobilele în variantele lor clasice, pe care SUA au delegat alte țări să le fabrice. Dacă SUA, prin mâna nevăzută a pieței libere, au renunțat să producă anumite lucruri, înseamnă că acele lucruri, în forma actuală, nu vor mai fi relevante într-un viitor suficient de apropiat.
Dacă industriașii americani din secolul XIX și XX priveau cu neîncredere invenții majore precum primul zbor cu un aparat mai greu ca aerul, electricitatea, tranzistorul, internetul, America nu devenea țara care este acum. China a înțeles că viitorul este inteligența artificială (AI) iar instituțiile de stat chineze sprijină acest lucru.
China nu mai este mulțumită de statutul său mondial
Potrivit economiștilor americani de altfel ei dețin cele mai multe premii Nobel din toată lumea, industriașii încă nu-și dau seama cum vor folosi exact AI în afaceri, dar după ce își vor da seama AI va deveni principalul motor al economiilor. Unul dintre dezavantajele Chinei este faptul că oameni de știință din domeniul AI și din domeniile conexe cum ar fi matematica, trăiesc în majoritate în Occident. Dar dacă, SUA continuă cu izolaționismul în timp ce China promovează deschiderea, situația se poate inversa.
În prezent, SUA par să se poarte ca un CEO capricios care crede că a găsit un moment favorabil să negocieze condiții mai avantajoase. Totuși, ar trebui clarificate caracteristicile momentului ales. Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei cu scopul clar de a scoate SUA din Europa, de a tăia cordonul ombilical care le leagă. Toate mesajele Moscovei, atât cele din timpul lui Biden, precum și cele de acum, au fost de a promova discordia dintre SUA și Europa.
În zona indo-pacifică, China nu mai este mulțumită de statutul său mondial și vrea să dețină o cotă de influență mai mare, corelată cu populația și puterea economică pe care o deține. SUA sunt direct vizate de China și eforturile Beijingului sunt de a bloca SUA. Orice ziduri pe care administrația americană le ridică în prezent, vor lăsa SUA mai singure în această confruntare. Washingtonul trebuie să realizeze că este ținta principală atât a Chinei cât și a Rusiei, iar preocupările privind tarifele sunt secundare.
Chiar dacă tarifele reușesc să strângă bani mai mulți la bugetul SUA, va fi de scurt timp pentru că circuitele economice mondiale vor fi refăcute dar fără America în componența lor. Lucrurile se mișcă foarte rapid chiar și pentru SUA și dacă administrația americană persistă în viziuni protecționiste care au adâncit Marea Depresie din anii 1930, va fi greu să recupereze. Acum, este momentul în care are nevoie de fiecare aliat al său și are nevoie disperată să aducă și alții.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News