Tancuri K2 pentru România? Coreenii intră în „bătălia pentru cele 300 de tancuri” și ridică ștacheta pentru a rupe monopolul Abrams

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tanc K2 Panther, foto: Creative Commons
EXCLUSIV
Tanc K2 Panther, foto: Creative Commons

Gigantul sud-coreean Hyundai Rotem își dorește să colaboreze cu România în ceea ce privește achiziția de tancuri K2 Panther. Amintim că recent țara noastră a achiziționat 54 de tancuri americane Abrams și și-a manifestat intenția ca numărul de tancuri achiziționate să fie de 300.

În cadrul programului „Tanc principal de luptă”, Ministerul Apărării Naționale al României a demarat procedurile privind achiziția a 54 de tancuri Abrams americane. Achiziția se va face prin procedură G2G (Guvern la Guvern).

Vor fi achiziționate astfel 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 şi 12 derivate, pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniţia şi stimulatoarele de instruire.

În această lună în cadrul „Conferinței privind cooperarea în industria de apărare Republica Coreea - România 2023”, un eveniment strategic major organizat de Ambasada Republicii Coreea în România, la care DefenseRomania a fost partener media, generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, a vorbit într-un panel și despre înzestrarea Armatei României.

Publicația noastră a anunțat în premieră că oficialul MApN a precizat în cadrul evenimentului că se dorește achiziția a aproximativ 300 de tancuri și derivate, dar perioada de achiziție va fi stabilită de Forțele Terestre.

„Dorim să achiziționăm tancuri noi, în jur de 300 de tancuri principale de luptă, dar perioada de achiziție va trebui stabilită de către beneficiar”, a precizat generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente.

Subliniem că acest lucru nu înseamnă nicidecum că celelalte tancuri vor fi tot Abrams precum a fost alegerea primelor 54.

Tocmai de aceea Hyundai Rotem e foarte interesată să vândă României tancuri K2 Panther. Într-o oarecare măsură, am putea urma exemplul Poloniei, care a achiziționat și Abrams și K2. Desigur, până la o asemenea decizie care e una politică, e cale lungă.

 

Hyundai Rotem propune României tancuri sud-coreene K2 Panther și ridică ștacheta pentru a rupe monopolul Abrams

2. tancuri pr... (tancurile_principale_de_lupta_k2_black_panther_mbt_64443500.jpg)Tancuri principale de luptă K2 Black Panther (MBT)

În cadrul evenimentului care a avut loc în această lună, Eui Seong-Lee, Vice President Hyundai Rotem International Defense Business, a acordat în exclusivitate un interviu DefenseRomania în care a vorbit despre intenția companiei sud-coreene de a dota Armata României cu tancuri K2 Panther.

Sud-coreenii ridică ștacheta și doresc o cooperare activă cu industria de apărare din România, în cazul în care alegerea țării noastre va fi K2. Ar însemna o flotă mixtă între K2 și Abrams.

Amintim că achiziția celor 54 de Abrams pentru care România a bătut deja palma se face prin procedură G2G (Guvern la Guvern) care nu impune obligativitatea cooperării industriale.

Întrebat care e obiectivul Hyundai Rotem în România, Eui Seong-Lee precizează: „Dorim să exportăm produsele noastre, tancul de luptă principal K2 Panther. Am dezvoltat în ultimii 30 de ani un tanc indigen de luptă sud-coreean. Și suntem siguri că putem contribui la apărarea României și la colaborarea cu industria de apărare românească. Acesta e obiectivul”.

„Am lucrat intens să convingem partenerii polonezi că tancurile K2 sunt cea mai bună opțiune pentru ei. Din fericire am semnat un contract anul trecut și deja am livrat 28 de tancuri K2 către Polonia. Sperăm să putem extinde afacerile noastre și dorim intens să livrăm tancuri K2 și către România”, mai precizează Eui Seong-Lee.

Oficialul Hyundai Rotem a adăugat că gigantul sud-coreean e pregătit să coopereze intens cu industria de apărare din România, în cazul în care țara noastră va alege să achiziționeze tancuri K2 Panther. Coreenii sunt gata să transfere tehnologie în România, urmând ca facilități din țara noastră să producă componente.

Hyundai Rotem își dorește să coopereze cu industria de apărare din România. Opțiunile sunt deschise, putem lucra împreună în ceea ce privește producția, începând cu asamblarea și mai apoi putem de asemenea să transferăm tehnologie către industria de apărare din România. Industria românească ar putea să producă componente. România are un potențial important iar împreună putem atinge obiectivele”, a conchis acesta. 

CITEȘTE ȘI: O imagine așteptată: Tancuri Abrams de 70 de tone pe șoselele României. Viitoarele autostrăzi vor trebui să țină cont și de achizițiile militare

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel