Talibanii au respins o tentativă a forţelor afgane de a ajunge la avionul american prăbuşit în Ghazni

Eduard Pascu |
Data publicării:
Avion prăbușit în Afganistan, sursă foto: JACDEC Twitter
Avion prăbușit în Afganistan, sursă foto: JACDEC Twitter

Forţe ale armatei afgane şi luptători talibani au purtat lupte în regiunea din centrul ţării unde s-a prăbuşit un avion militar american, transmite Reuters, citând surse oficiale. Forţe ale guvernului încearcă să ajungă la epava avionului, aflată într-o zonă controlată de talibani.

Luni, Pentagonul a confirmat că un aparat E-11A al armatei SUA s-a prăbuşit în provincia Ghazni, dar a negat că avionul ar fi fost doborât de talibani, aşa cum au afirmat aceştia. Comunicatul Pentagonului nu precizează câţi oameni se aflau la bord şi nici numărul victimelor.

Forţe de securitate au fost trimise spre locul prăbuşirii, aflat în districtul Deh Yak, imediat ce s-a aflat despre aceasta, însă au fost prinse într-o ambuscadă de luptători talibani, a declarat pentru Reuters şeful poliţiei din provincia Ghazni, Khalid Wardak. 'Din informaţiile noastre, există patru cadavre, iar două persoane de la bord sunt în viaţă şi date dispărute', a declarat Wardak, precizând că forţele afgane au primit ulterior ordin să se retragă, urmând să fie întreprinsă o operaţiune aeropurtată.

Potrivit lui Zabiullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, forţe afgane sprijinite de armata americană au încercat să cucerească zona, dar au fost respinşi de talibani. Mujahid a afirmat totuşi că talibanii vor permite accesul unei echipe de salvare pentru a recupera trupurile victimelor.

'Luptătorii talibani de pe teren au numărat şase cadavre la locul prăbuşirii avionului american', dar ar putea exista mai multe, dat fiind că incendiul a transformat totul în cenuşă, a indicat el. Vorbind sub rezerva anonimatului, responsabili americani au afirmat că la bordul avionului prăbuşit se aflau mai puţin de cinci oameni.

La locul prăbuşirii nu au ajuns până acum oficiali americani sau alţi membri ai forţei internaţionale în Afganistan, dar declaraţia talibanilor potrivit căreia ei au fost cei care au doborât avionul este menită să inducă în eroare, a afirmat marţi un responsabil militar american. Conform acestuia, o anchetă preliminară arată că a fost vorba despre o problemă mecanică.

Avionul, construit de Bombardier Inc, este folosit pentru comunicaţii în zone îndepărtate.

Vezi și: Avionul prăbușit în Afganistan. Un oficial american confirmă că aeronava aparţinea Forţelor Aeriene din SUA (Video) 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel