"Dezvoltarea echipamentului trebuie să fie pe termen lung, precisă şi mobilă, astfel încât inamicul să poată simţi că suntem pregătiţi imediat ce îşi trimite trupele", a declarat luni ministrul Apărării, Chiu Kuo-cheng, parlamentului la Taipei.
Potrivit Epoch Times, evoluţia survine după ce oficialii din Taiwan, inclusiv preşedintele Tsai Ing-wen, au declarat că este necesară modernizarea rapidă a arsenalului de apărare al insulei, având în vedere ameninţarea „severă” din partea Chinei, ceea ce înseamnă că Taiwanul trebuie să aibă capacitatea de a deveni o „fortăreaţă” în caz de atac.
Nu este clar ce prevede ministrul Apărării din Taiwan, Chiu Kuo-cheng, în ceea ce priveşte distanţa la care trebuie să bată rachetele cu rază lungă de acţiune propuse, dar în mod cert cererea sa va fi considerată o „linie roşie” pentru Beijing.
Potrivit Reuters, într-un raport scris adresat parlamentului, care a însoţit apariţia lui Chiu în Parlament, ministerul a declarat că atât rachetele cu rază medie cât şi cele cu rază lungă de acţiune au fost folosite în exerciţii de interceptare într-un poligon de testare de pe coasta de sud-est a Taiwanului.
Chiu a refuzat să ofere reporterilor detalii despre cât de departe ar dori să folosească rachetele din Taiwan.
Printre ultimele sisteme de armament american aprobate de administraţia Trump anul trecut, au fost incluse peste 100 de rachete de croazieră şi aproximativ zece lansatoare pe camioane, ambele cu o rază de acţiune de peste 250 km.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News