Taiwanul privește cu îngrijorare retragerea SUA din Afganistan și nu vrea să depindă de nimeni în aceea ce privește apărarea

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Avion de tip F-16 Fighting Falcon al Taiwanului
Avion de tip F-16 Fighting Falcon al Taiwanului

Revenirea la putere a talibanilor în Afganistan ca urmare a retragerii trupelor americane întăreşte necesitatea pentru Taiwan de a fi "mai puternic şi mai unit" în asigurarea apărării sale, a declarat miercuri preşedinta Tsai Ing-wen, citată de AFP, notează Agerpres,

Taiwanul are 23 de milioane de locuitori şi se bucură de un sistem politic democratic. Insula trăieşte sub teama constantă a unei invazii din partea Chinei continentale, care o consideră parte a teritoriului său şi ameninţă că va utiliza forţa în cazul unei declarări a independenţei.

Washingtonul rămâne unul dintre aliaţii oficiali cei mai importanţi pentru Taiwan. SUA au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul ca singur reprezentant al Chinei, dar rămân totuşi principalul furnizor de armament al insulei.

Brusca plecare a trupelor americane din Kabul a provocat în Taiwan o dezbatere cu privire la încrederea care poate fi acordată SUA în apărarea insulei.

Preşedinta Tsai şi-a exprimat direct îngrijorarea miercuri într-o postare pe Facebook.

"Evoluţiile recente în Afganistan au generat suficiente dezbateri în Taiwan", scrie ea.

 

Taiwanul dorește să aibă capacitatea de a se apăra singur



"Vreau să spun întregii lumi că singura opţiune pentru Taiwan este ca noi să fim mai puternici, mai uniţi şi mai fermi în hotărârea noastră de a ne proteja noi înşine", continuă aceasta.

Tsai Ing-wen a insistat asupra faptului că Taiwanul trebuie să fie autonom. "Nu este o opţiune pentru noi să nu facem nimic prin noi înşine şi să contăm pur şi simplu pe protecţia altora", explică ea în textul postat.

Preşedinta adaugă, referindu-se clar la Beijing, că Taipeiul nu poate conta pe "bunăvoinţa de moment sau pe caritatea celor care nu au renunţat să aibă în vedere utilizarea forţei împotriva Taiwanului".

Beijingul şi-a intensificat presiunea militară, economică şi diplomatică asupra Taiwanului după sosirea la putere în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, provenită dintr-un partid militant tradiţional pentru independenţă.

În China continentală, presa de stat s-a delectat cu retragerea americană din Afganistan, în numeroase editoriale înflăcărate prezicând o abandonare a Taiwanului de către Washington în Ziua Z.

Unii experţi au avertizat totuşi împotriva unei comparaţii prea grăbite între situaţia afganilor şi cea a taiwanezilor.

Taiwanul reprezintă un "interes major pentru SUA, căci este o democraţie care funcţionează, un aliat loial", dotat cu o "armată competentă şi care se află direct în largul celui mai mare rival al Americii", a apreciat Robert Kelly, expert în relaţii internaţionale la Universitatea naţională din Pusan, pe Twitter

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel