Summitul G7, la final. Negocieri intense, niciun acord. Tensiunile din timpul summitului

Tudor Curtifan |
Data publicării:
summit singapore 2017
summit singapore 2017

Cel de-al 44-lea summit al G7 (grupul principalelor şapte state industrializate - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) s-a încheiat sâmbătă, în localitatea canadiană La Malbaie, cu un "acord de a fi în dezacord" între Statele Unite şi partenerii acestora, dar care cel puţin a permis, după negocieri anevoioase până în ultimul moment, să se ajungă la o declaraţie comună, scrie agenţia EFE.

Înainte de începerea, vineri, a reuniunii desfăşurate la La Malbaie, localitate situată la circa 140 km nord-est de Quebec, puţini au crezut că cel de-al 44-lea summit al G7 se va încheia cu un comunicat final convenit de cei şapte parteneri, aşa cum a fost tradiţia de ani de zile, aminteşte EFE.

Diferenţele între Europa, Canada, Japonia şi Statele Unite legate de comerţul internaţional, schimbarea climatică şi acordul nuclear cu Iranul păreau de netrecut, în special după retorica dintre preşedinţii SUA şi Franţei, pe Twitter.

De aceea, când premierul canadian, Justin Trudeau, gazda reuniunii, a apărut în faţa presei internaţionale şi a declarat că "avem un comunicat final semnat de toţi", delegaţia canadiană a izbucnit în aplauze.

Bucuria canadienilor a fost de scurtă durată, continuă agenţia spaniolă, care arată că, printr-o decizie neuzuală, Trump a renegat acordul în timpul zborului efectuat între Canada şi Singapore, anunţând pe Twitter că le-a ordonat reprezentanţilor săi "să nu sprijine comunicatul" după ce a ascultat conferinţa de presă a lui Trudeau.

Preşedintele american l-a acuzat pe premierul canadian că a fost, la summit, "supus", "necinstit" şi "slab".

Totuşi, remarcă EFE, nu este clar dacă ordinul de retragere dat de Trump are consecinţe practice atât timp cât comunicatul este deja semnat, iar SUA nu s-au angajat la contribuţii financiare prin punctele aprobate în text.

Fără un acord pe teme serioase

În conferinţa sa de final, Trudeau a arătat totodată clar că reuniunea s-a încheiat fără acord pe temele cele mai spinoase, că nimeni nu a obţinut ca Trump să-şi schimbe opinia cu privire la comerţ sau la schimbările climatice şi că principalul rezultat al întâlnirii este că discuţiile au fost "sincere şi deschise".

Incapacitatea de a-l convinge pe Trump în ce priveşte impunerea de tarife vamale partenerilor SUA şi principalilor aliaţi a fost ilustrată clar sâmbătă când preşedintele american a oferit o conferinţă de presă cu câteva minute înainte de a părăsi prematur summitul.

Un Trump sfidător i-a ameninţat pe parteneri, dar şi restul ţărilor lumii, afirmând că Statele Unite vor opri comerţul cu acele ţări care impun tarife produselor americane, continuă EFE.

El a reluat discursul conform căruia restul statelor au profitat, de zeci de ani, de SUA, comerţul internaţional este "injust" pentru americani iar SUA sunt ca o puşculiţă furată de toţi, situaţie ce trebuie să ia sfârşit.

În comunicatul final, G7 s-a angajat să "modernizeze" Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a o face "mai corectă cât mai curând posibil" şi şi-a exprimat voinţa de a reduce barierele comerciale, atât tarifare, cât şi netarifare, şi subvenţiile.

Comunicatul comun condamnă de asemenea Rusia pentru atacul chimic din localitatea britanică Salisbury şi anexarea Crimeei, în acelaşi timp G7 arătându-se gata să ia "mai multe măsuri restrictive" contra Moscovei.

"Cerem Rusiei să înceteze comportamentul său destabilizator, slăbirea sistemelor democratice şi sprijinul pentru regimul sirian", a adaugă comunicatul.

Trump a insistat pentru Rusia

Donald Trump a insistat sâmbătă că G7 ar trebui să accepte din nou Rusia în rândurile sale deşi propunerea a fost respinsă de ceilalţi şase parteneri în discuţiile din cadrul summitului.

În materie comercială, G7 a solicitat de asemenea iniţierea în acest an de negocieri asupra normelor internaţionale privind "subvenţiile industriale" care distorsionează piaţa şi acţiunile companiilor de stat care denaturează comerţul.

G7 s-a angajat totodată în comunicatul final să ia măsuri contra "elementelor străine care doresc să submineze societăţile noastre democratice, instituţiile, procesele noastre electorale, suveranitatea noastră şi securitatea noastră".

Comunicatul G7 exprimă "profunda preocupare pentru lipsa respectării drepturilor omului şi a principiilor democratice de bază în Venezuela, precum şi pentru criza economică scăpată de sub control şi repercusiunile sale economice".

La capitolul discrepanţe s-au numărat schimbările climatice şi folosirea combustibililor fosili.

SUA nu au semnat împreună cu partenerii lor declaraţia ce recomanda "cu tărie" implementarea Acordului de la Paris sau promovarea luptei, prin intermediul colaborării, contra schimbărilor de mediu.

Pe de altă parte, SUA au fost unicul stat care a subscris unui punct din comunicatul final pentru întărirea "securităţii energetice globale" prin folosirea "tuturor surselor de energie", încheie EFE.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel