Viitorul summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc 'la sfârşitul lui februarie', a anunţat vineri Casa Albă, fără a preciza locul unde va avea loc întrevederea, informează AFP şi dpa.
'Preşedintele este nerăbdător să-l întâlnească pe preşedintele Kim, locul întrevederii urmând să fie comunicat ulterior', a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, la finalul întrevederii dintre Trump şi Kim Yong Chol, 'mâna dreaptă' a liderului nord-coreean, întrevedere care a durat 90 de minute în Biroul Oval.
Înainte de întrevederea cu Donald Trump, negociatorul nord-coreean a avut vineri dimineaţa o întrevedere cu secretarul de stat american Mike Pompeo şi cu trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun. Preşedintele Trump, care a avut un prim summit istoric cu Kim în iunie 2018, la Singapore, a dezvăluit la începutul lui ianuarie că a primit 'o scrisoare formidabilă' din partea liderului nord-coreean şi a salutat bunele relaţii cu acesta.
La summitul de la Singapore, Trump şi Kim au semnat un acord redactat în termeni puţini precişi cu privire la denuclearizarea Peninsulei Coreene. SUA insistă de atunci ca Phenianul să abandoneze armele nucleare înaintea oricărei relaxări a sancţiunilor economice la care este supus şi pe care liderul nord-coreean le-ar vrea ridicate în prealabil.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News