Summit lung fără vreo soluționare între Biden și Xi. China avertizează SUA să nu se „joace cu focul”. Taiwanul, o linie roșie pentru Beijing

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au discutat îndelung, în cursul nopţii de luni spre marţi, fără însă a rezolva ceva din diferende, în special cel referitor la Taiwan, liderul chinez îndemnându-l pe cel american 'să nu se joace cu focul' în această chestiune, transmite Agerpres, care citează AFP.

Preşedintele american l-a avertizat pe omologul chinez că Statele Unite 'se opun cu fermitate' oricărei tentative 'unilaterale de a schimba statu-quo-ul sau de a aduce atingere păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan', se arată într-un comunicat al Casei Albe, emis la finalul discuţiilor care au durat în jur de trei ore şi jumătate şi s-au desfăşurat în format virtual.

Potrivit Casei Albe, Biden i-a spus lui Xi că Statele Unite rămân angajate faţă de politica 'O singură China' în ce priveşte Taiwanul, iar cei doi lideri au promis să colaboreze în problemele energiei şi climei, notează Reuters.

 

Taiwanul, linie roșie. Xi a avertizat SUA să nu se joace cu focul

 

Conform unui comunicat al Ministerului de Externe de la Beijing, Xi Jinping a avertizat Statele Unite 'să nu se joace cu focul' în problema Taiwanului.

Xi i-a spus lui Biden că ţara sa va trebui să ia 'măsuri decisive' dacă forţele 'pro-independenţa Taiwanului' vor trece o 'linie roşie'.

'Autorităţile taiwaneze au încercat de mai multe ori să se sprijine pe Statele Unite pentru independenţă şi unii în Statele Unite încearcă să se folosească de Taiwan pentru a controla China', a spus liderul chinez, vorbind despre 'o tendinţă foarte periculoasă care echivalează cu a te juca cu focul'.

În timpul discuţiilor, Joe Biden şi-a mai exprimat 'preocupările faţă de practicile Chinei în Xinjiang, în Tibet şi în Hong Kong, şi faţă de drepturile omului în general', şi a criticat practicile comerciale şi economice 'neloiale' ale Chinei.

Aceste declaraţii au contrastat întrucâtva cu amabilitatea afişată la începutul întâlnirii, când cei doi preşedinţi s-au salutat cu mâna, prin intermediul ecranelor, şi au subliniat responsabilitatea pe care o au faţă de lume de a evita un conflict.

'Părerea mea este că responsabilitatea noastră ca lideri ai Chinei şi Statelor Unite este să asigurăm că competiţia între ţările noastre nu se transformă într-un conflict, fie el intenţionat sau nu', a spus Biden la începutul întâlnirii. 'Doar competiţie pură, directă', a adăugat el.

 

Xi: China și SUA trebuie să amelioreze comunicarea și cooperarea

 

Vorbind prin interpret, Xi a afirmat: 'În calitate de cele mai mari două economii ale lumii şi de membri permanenţi ai Consiliul de Securitate al ONU, China şi Statele Unite trebuie să-şi amelioreze comunicarea şi cooperarea'. El s-a declarat bucuros că îl vede pe 'vechiul său prieten', după ce precedentele două discuţii avuseseră loc prin telefon.

Agenţia oficială chineză Xinhua a descris întâlnirea ca 'sinceră, constructivă, substanţială şi fructuoasă'.

Atât la Washington, cât şi la Beijing se încercase temperarea aşteptărilor de la această întâlnire.

Dacă, după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, tonul s-a schimbat faţă de excesele din era Trump, relaţia dintre Washington şi Beijing rămâne extrem de tensionată.

Întâlnirea în format virtual a avut loc într-un moment în care Xi Jinping îşi întăreşte tot mai mult puterea. Săptămâna trecută, Partidul Comunist Chinez a adoptat un text care cheamă 'partidul, armata şi poporul să se unească mai strâns în jurul Comitetului Central a cărui inimă este Xi Jinping'.

De partea cealaltă, Joe Biden, confruntat cu un peisaj politic extrem de divizat şi cu o epidemie pe care încearcă să o eradicheze, a menţionat luni China atunci când a promulgat vastul plan de modernizare a infrastructurilor, menit să permită SUA să 'câştige competiţia' secolului a XXI-lea.

La finalul discursului, preşedintele american a repetat una din frazele sale favorite: 'Niciodată, niciodată nu e o idee bună să pariezi împotriva poporului american'.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel