Suedia propune aliaților europeni să înlocuiască Boeing E-3 Sentry AWACS cu ”GlobalEye”, cele mai moderne aeronave de supraveghere de la Saab

Avioan de avertizare timpurie de tip GlobalEye. Foto: Saab
Avioan de avertizare timpurie de tip GlobalEye. Foto: Saab

Compania suedeză de apărare Saab oferă țărilor nordice aeronave de detecție GlobalEye, ca variantă la aeronavele Boeing E-3 Sentry AWACS.

Compania suedeză Saab oferă aeronavele sale GlobalEye Airborne Early Warning and Control (AEW&C), care ar putea servi pentru potențialii clienți europeni o alternativă la avioanele americane Boeing E-3 Sentry (AWACS).

Aeronava GlobalEye ar putea completa în mod semnificativ capacitățile aeriene ale unor țări precum Norvegia, Danemarca și Finlanda, oferind un câmp radar mare și neîntrerupt pentru detectarea timpurie, comandă și țintire.

Acest lucru este relevant în special pentru patrularea și detectarea navelor și aeronavelor rusești în Marea Nordului, Marea Baltică și Oceanul Atlantic.

În cazul achiziționării de aeronave GlobalEye de tip AWACS, flota lor ar putea acoperi cea mai mare parte a Europei de Nord, inclusiv insulele arctice Svalbard, Islanda și Groenlanda, notează Financial Times.

În afară de Suedia, sistemul este utilizat de forțele aeriene ale unor țări precum Brazilia, Pakistan, Thailanda, Grecia, Mexic, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Platforma de instalare variază în funcție de nevoile clientului, făcând exporturile potențiale extrem de flexibile.

Primul pas în achiziționarea aeronavelor suedeze GlobalEye ar putea să-l facă Franța, care este în prezent în negocieri cu Saab pentru cumpărarea aeronavei lor, care urmează să înlocuiască sistemul american E-3F.

Boeing E-3 Sentry AWACS

E-3 Sentry (AWACS) este un sistem aeropurtat de avertizare și control, cunoscut ca AWACS, fiind, practic, o aeronavă care oferă o imagine precisă, în timp real, a spațiului de luptă, radarul său având o rază de acțiune de peste 375 kilometri. E-3 Sentry este un post integrat de comandă și control sau C2BM, precum și o platformă de supraveghere, detectare și urmărire a țintei.

Amintim că Suedia a promis Ucrainei două aeronave de supraveghere aeriană și control Saab 340 AEW&C (S100B Argus). Cele două aeronave dispun de echipamente care permit operațiuni tactice de bază, precum radarul Erieye (PS-890), de tip AESA , cu o rază de detecție de aproximativ 300-450 km, având o acoperire este de 120° pe fiecare parte a aeronavei.Avion suedez de avertizare timpurie de tip Saab 340 AEW&C (S100B Argus). Photo credit: Forsvarsmakten (Forțele Armate ale Suediei) via Defence 24

În schimb, GlobalEye este o platformă net superioră. Dispune de un radar Erieye ER (Extended Range), cu o rază de detecție și rezistență mai mare la contramăsuri mult îmbunătățite. În plus, sub fuzelaj există un radar secundar Leonardo Seaspray 7500E, optimizat pentru supraveghere maritimă, pentru detecție pe o rază de până la 590 km.

Sistemul radar Erieye, instalat pe aeronava GlobalEye, este capabil să urmărească ținte aeropurtate la o distanță de 650 km și ținte terestre la 425 km. Saab notează că radarul, datorită tehnologiei sale AESA (Active Electronically Scanned Array), este suficient de sensibil pentru a urmări dronele la distanțe cuprinse între 100 km și 600 km.

Sistemul radar Erieye, dezvoltat de compania suedeză Saab Electronic Defense Systems, oferă o acoperire de 300 de grade, detectând ținte aeropurtate și maritime.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
NoMy - smt4.5.3
pixel