Publicitate
Sudanul a informat Rusia că suspendă un acord care oferea Moscovei permisiunea de a construi o bază navală chiar la nord de Port Sudan, principalul centru comercial al țării de la Marea Roșie. Interfax, citând Bloomberg, a adăugat că Sudanul a oprit și „orice nouă desfășurare militară rusă” în Marea Roșie.
De precizat că lucrările la acesta bază navală nu începuseră, iar acum acordul semnat între Rusia şi Sudan va trebui revizuit de parlament.
Ambasada Rusiei la Khartoum a emis joi o scurtă declarație, spunând că Moscova nu a fost informată oficial cu privire la decizia Sudanului de a suspenda acordul, care, potrivi părţii ruse, aștepta ratificarea acordului de către organismele competente din ambele țări, precizează AfricaNews.
O bază navală rusă pe coasta Mării Roșii a Sudanului ar oferi Moscovei un punct de sprijin pe linia de coastă a unei căi navigabile care crește rapid în importanţa strategică.
Acesta ar fi a doua bază a Moscovei dincolo de granițele fostei Uniuni Sovietice. În 2017, Rusia a semnat un contract de închiriere pe 49 de ani cu Siria pentru o bază în orașul portuar nordic Tartus, la Marea Mediterană.
Potrivit site-ului rus de propagandă Avia.pro, Sudanul a luat decizia de a suspenda acordul de cooperare tehnico-militară cu Rusia după ce un grup de oficiali militari americani au făcut recent o vizită în această țară, oferind aparent Sudanului condiții mai bune.
Construcția unei instalații logistice a Marinei Ruse în Sudan a fost raportată în noiembrie anul trecut. În conformitate cu condițiile acordului, Sudan va închiria către Marina Rusă o bază pentru desfășurarea a până la patru nave de război, inclusiv cele cupropulsie nucleară.
La sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, am precizat într-o scurtă analiză că Rusia și Sudanul au semnat un acord pentru înființarea unui centru logistic militar pentru Marina Militară Rusă în orașul Port Sudan de la Marea Roșie. În schimbul permisiunii Sudanului de a înființa baza, Rusia va furniza statului african arme și echipamente militare.
Acordul a fost semnat pe 1 decembrie, iar centrul logistic pentru submarinele nucleare ar urma să fie utilizat și pentru staționarea navelor rusești, pentru a permite transportul de arme în și în afara națiunii africane.
Se așteaptă ca baza navală să fie construită pe coasta sudaneză la mică distanță de Portul Sudan, principalul port comercial al țării. Acordul permite Rusiei să staţioneze simultan până la patru nave ale Marinei Ruse, inclusiv cele cu propulsie nucleară și o garnizoană formată de până la 300 de militari și personal civil, fără a include personalul care asigură securitatea bazei. Tot personalul rus, al cărui număr poate fi mărit, se va bucura de imunitate diplomatică.
Acordul a fost încheiat pentru o perioadă de 25 de ani și poate fi prelungit automat cu 10 ani dacă niciuna dintre părți nu se opune acestuia.
Rusiei i se va acorda dreptul de a importa arme și echipamente militare necesare pentru operarea bazei sale, prin aeroporturile și porturile sudaneze, fără taxe și fără ca autoritățile locale să poată controla încărcătura. În schimb, Sudanul va primi din partea Rusiei asistență gratuită în operațiunile de căutare, salvare și sprijin.
Rusia încearcă de câțiva ani să stabilească un punct militar strategic pe coastele Cornului Africii. După ce Djibouti a respins o cerere a Rusiei, Kremlinul a apelat la Sudan pentru a-și reafirma prezența în regiune (pierdută de la închiderea în 1977 a bazei sovietice din Somalia).
Situat peste Golful Aden, Sudanul se bucură de o poziție strategică în inima unei importante răscruci de rute maritime, unde tranzitează aproape 10% din mărfurile lumii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News