Subofițer SPP, împușcat într-o bază ONU din Libia

Tudor Curtifan |
Data publicării:
SPP
SPP

Seviciul de Protecție și Pază anunță că un subofițer SPP a fost găsit împușcat mortal. Subofițerul a fost găsit împușcat în această dimineață în camera sa din incinta bazei ONU din Libia.

Potrivit unui comunicat al SPP, acesta avea 38 de ani şi se afla în misiune internaţională de protecţie sub egida Naţiunilor Unite în Libia.

"În prezent, autorităţile desfăşoară o anchetă pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs decesul cadrului SPP. Acesta era angajat în Serviciul de Protecţie şi Pază din anul 2004 şi se afla la a treia sa misiune internaţională ONU, după misiunile executate în Sudan şi Afganistan. A parcurs toate etapele de pregătire şi de testare necesare îndeplinirii de misiuni internaţionale", precizează comunicatul SPP.

Subofiţerul era căsătorit şi avea doi copii. Serviciul de Protecţie şi Pază se va ocupa, împreună cu autorităţile ONU, de formalităţile de repatriere.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel