Esper speră ca prin presiunile sale să se pună în mișcare un proces care să ducă la pedepse istorice împotriva unui aliat NATO. Nu este clar care ar putea fi exact aceste pedepse, dar o serie de state NATO au oprit deja vânzările de arme și ajutorul militar pentru Ankara, în timp ce Congresul SUA pregătește propria rundă de sancțiuni asupra armatei turce, care ar putea să o elimine efectiv din Occident.
Azi, miniștrii de externe ai UE au condamnat în unanimitate incursiunea sângeroasă a Turciei, care și-a văzut deja forțele militare executând pe marginea drumului un politician sirian, precum și pe luptători kurzi. Acțiunile turcești „subminează serios stabilitatea și securitatea întregii regiuni”, au spus miniștrii, dar nu au reușit să decidă asupra unui embargou privind vânzările de armament către Ankara. Membrii NATO Germania, Franța, Norvegia și Olanda au încetat deja expedierea armelor în Turcia. Mass-media germană raportează că țara a exportat arme în valoare de 268 de milioane de dolari în Turcia în 2018, aproximativ o treime din totalul importurilor militare de la Ankara, iar în 2019 Germania a fost cel mai mare furnizor de echipamente militare armatei turce. Membrii UE, Suedia și Finlanda, au oprit și ele transportul de arme.
Sancțiuni impuse de SUA împotriva Turciei
Administrația Trump a impus astăzi o serie de sancțiuni economice pentru Turcia, ridicând tarifele la oțel cu 50% și oprirea negocierilor cu privire la o tranzacție comercială de 100 de miliarde de dolari cu această țară. De asemenea, Departamentul Trezorerie a aplicat sancțiuni ministerelor de apărare și energie din Turcia, precum și împotriva a trei înalți oficiali turci. Fără a se lăsa mai prejos Uniunea Europeană și unele țări NATO au început deja să deseneze propriile lor sancțiuni.
La Washington, sancțiunile de la Casa Albă nu au oprit criticile aspre ale republicanilor. Trump a fost acuzat de către propriul său partid pentru abandonarea kurzilor după câțiva ani buni de colaborare dintre SUA și aceștia, în lupta impotriva Statului Islamic. Liderul majorității Senatului, republicanul Mitch McConnell, în mod normal un aliat politic al președintelui, a declarat astăzi că „retragerea forțelor americane din Siria va crea chiar condițiile necesare și invită la reînvierea ISIS.” Lăsând terenul liber, prin retragerea trupelor americane, senatorul republican a subliniat că astfel Rusia va avea o și mai largă posibilitate de a sprijinii guvernul Assad, care are o istorie lungă și sângeroasă în privința abuzurilor oribile asupra drepturilor omului. De asemenea, a mai declarat el „ar crea un vid de putere mai larg în Siria, care va fi exploatat de Iran și Rusia, un rezultat catastrofal pentru interesele strategice ale Statelor Unite ale Americii.” În general, toți politicienii americani sunt de acord ca sancțiunile planificate ale Administrației Trump nu merg suficient de departe pentru a pedepsi Turcia pentru infracțiunile sale grave în Siria.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News