SUA trimite distrugătorul USS Antietam în Strâmtoarea Taiwanului

S.I. Catalin |
Data publicării:
USS Antietam, foto: US Navy
USS Antietam, foto: US Navy

Armata americană a declarat miercuri că un crucişător cu rachete ghidate a navigat prin Strâmtoarea Taiwanului la doar câteva ore după ce armata chineză a criticat Washingtonul pentru "amplificarea crizei privind securitatea regională" şi a avertizat SUA să stea departe de insulă sau riscă un război, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge, citat de Epoch Times.

Sprijinul preşedintelui american Donald Trump acordat Taiwanului, care recent a primit aprobarea Congresului SUA pentru a cumpăra arme americane în valoare de peste 2 miliarde de dolari, face parte din seria neînţelegerilor dintre SUA şi China, care includ un război comercial, sancţiuni americane şi un conflict geopolitic tot mai amplu în Marea Chinei de Sud, unde Beijingul şi-a extins prezenţa militară, iar SUA desfăşoară patrule pentru promovarea libertăţii de navigaţie.

SUA a trimis distrugătorul USS Antietam în Strâmtoarea Taiwanului

,,Tranzitul (navei) prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul SUA pentru o regiunea Indo-Pacific liberă şi deschisă", a susţinut într-o declaraţie comandantul Clay Doss, purtător de cuvânt al Flotei a 7-a a Marinei SUA. "Marina americană va continua să zboare, să navigheze şi să opereze oriunde îi permite dreptul internaţional", a adăugat el, citat de Reuters.

Acţiunea sfidătoare a avut loc la scurt timp după ce Partidul Comunist Chinez a avertizat că este pregătit pentru război dacă va fi necesar, pentru a împiedica orice tentativă de separare a sratului insular de China continentală sau orice demers pentru obţinerea independenţei Taiwanului. De asemenea, Beijingul a acuzat SUA că subminează stabilitatea globală şi a denunţat vânzările de arme insulei autoguvernate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel