„Luptele în apropierea unei centrale nucleare sunt periculoase și iresponsabile”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de stat, potrivit Reuters.
Oficialul american a adăugat să „Statele Unite continuă să ceară Rusiei să înceteze toate operațiunile militare în și în jurul centralelor nucleare și să redea controlul deplin Ucrainei și susține apelul ucrainenilor de a crea o zonă demilitarizată în și în jurul centralei nucleare”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut mai devreme, joi, încetarea imediată a activităților militare în apropierea centralei nucleare de la Zaporijie, cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Grupul ţărilor cel mai puternic industrializate G7 a acuzat miercuri Moscova că "pune în pericol" regiunea ucraineană din jurul centralei nucleare Zaporojie, ocupată de trupele ruseşti, şi cere restituirea centralei Ucrainei, relatează AFP, citat de Agerpres.
"Solicităm ca Rusia să predea imediat proprietarului său suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporojie", scrie G7 într-un comunicat publicat de Germania, care asigură preşedinţia grupului. "Controlul continuu al Rusiei este acela care pune în pericol regiunea", dă asigurări grupul.
Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie este un subiect de acuzaţii reciproce între Moscova şi Kiev, care afirmă fiecare că tabăra adversă a bombardat instalaţiile nucleare săptămâna trecută, fără că nicio sursă independentă să poată confirma sau infirma informaţiile.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre spectrul catastrofei de la Cernobâl.
Marţi seară, operatorul ucrainean, Energoatom, a afirmat că forţele ruse pregătesc racordarea centralei la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi că o avariază în timpul acestei reorientări a producţiei de electricitate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News