În Siria se duce de 12 ani un război civil, iar sancţiunile impuse de SUA şi de Uniunea Europeană îngreunează exporturile către această ţară, în special în zonele sub controlul rebelilor în nord-vest.
Departamentul de Stat american a emis o autorizaţie valabilă timp de şase luni pentru trimiterea de ajutoare umanitare în Siria, după cutremurele de luni, transmite dpa. Până acum, astfel de activităţi erau interzise conform sancţiunilor impuse de Washington regimului de la Damasc.
La rândul său, guvernul sirian a anunţat vineri că acceptă ca ajutorul internaţional destinat zonelor rebele din nord-vestul ţării, devastate de seismele din această săptămână, să fie transportat din regiunile pe care le controlează.
Ajutorul destinat acestor zone intră în prezent foarte lent printr-un pasaj frontalier care le leagă de Turcia vecină.
"Consiliul de miniştri a acceptat transportul de ajutoare umanitare în întregul" teritoriului sirian, "între care zonele în afara controlului statului", a anunţat guvernul sirian.
El a precizat că distribuţia ajutorului umanitar urma "să fie supervizată de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi Semiluna Roşie siriană", cu ajutorul ONU, potrivit unui comunicat difuzat de agenţia oficială Sana.
Seismul violent care a zguduit luni în zori Siria şi Turcia a provocat moartea a peste 22.300 de oameni, într-una dintre cele mai grave catastrofe petrecute în regiune de un secol.
Pentru moment, cea mai mare parte din ajutorul destinat acestei zone vine din Turcia şi trece prin Bab al-Hawa, singurul punct de trecere autorizat între Siria şi ţara vecină.
Pagubele provocate de seisme infrastructurii rutiere din partea turcă face ca transportul acestor ajutoare să fie foarte dificil.
ONU a făcut apel în mod repetat la puterea siriană să deschidă alte puncte de trecere pentru a accelera ajutoarele.
ONU transportă periodic ajutoare din zonele controlate de puterea siriană spre cele ale rebelilor, dar niciun ajutor nu a trecut de aproape trei săptămâni.
În zonele controlate de guvernul sirian, avioane încărcate cu ajutor umanitar au aterizat după seism la Damasc, Alep şi Lattakia, provenind, între altele, din Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Iran.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News