Mai mult, Washingtonul precizează că a alocat „fonduri de urgență” în cazul în care Federația Rusă se va aventura într-o nouă incursiune militară pe teritoriul Ucrainei.
Declarația a fost făcută la doar câteva ore după ce, sub protecția anonimatului, oficiali americani le-au declarat celor de la Politico că SUA au întrerupt un pachet de asistență în valoare de 100 de milioane de dolari pentru Ucraina.
SUA au alocat fonduri de urgență în cazul unei noi aventuri militare a Federației Ruse în Ucraina
Jen Psaki, secretar de presă la Casa Albă, citată de The Hill, a negat acest lucru, caracterizând acuzele ca „o prostie”. Psaki a amintit de o nouă tranşă de asistenţă militară de 150 de milioane de dolari, alocată de SUA către Ucraina în cursul săptămânii trecute. Pe lângă ajutorul amintit acordat de Pentagon, Psaki a amintit că președintele Joe Biden și-a manifestat de nenumărate ori sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei în fața agresiunii ruse.
Casa Albă a mai anunțat că SUA au furnizat întreaga sumă din ajutorul acordat Ucrainei. Mai mult, există pregătite „fonduri de urgență”, în cazul în care Rusia va invada din nou Ucraina.
„De asemenea, avem pregătite fonduri de urgență în cazul unei noi incursiuni rusești în Ucraina. Așa cum i-a spus și președintele Biden, în mod direct, președintelui Putin, vom fi de neclintit în ceea ce privește suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a conchis secretarul de presă al Casei Albe.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News