Publicitate
Ministrul Apărării Ucrainei, Oleksei Reznikov, a precizat următoarele: „Acum trecem la concretizarea acordului-cadru cu Statele Unite. Există dinamică pe mai multe direcții. În special, în Forțele Aeriene au lucrat, săptămâna trecută, cu specialiști din SUA pentru a evalua sistemul de apărare antiaeriană. Ideea unei astfel de misiuni a fost formulată de colegii mei în urmă cu câteva luni, dar în timpul vizitei a fost posibil să se grăbească desfășurarea acesteia.”
Potrivit publicației ”Pagini militare ucrainene”, în cadrul vizitei din septembrie a senatorilor americani în Ucraina s-a discutat la Ministerul Apărării despre asistența care urmează să fie acordată Kievului în construirea capacității de apărare antiaeriană și antirachetă.
La acea vreme, congresmenilor americani li s-au prezentat propuneri solide cu privire la nevoile cele mai urgente ale Ucrainei de a-și consolida capacitățile de descurajare a agresiunii armate din partea Rusiei, inclusiv privind consolidarea apărării antiaeriene.
Ministrul Apărării din Ucraina: Bombardierele strategice rusești patrulează la granițele țării
Luna trecută, adjunctul ministrului apărării Ucrainei, Anatoli Petrenko, a declarat în cadrul unui forum de securitate din Canada că bombardierele strategice rusești Tu-160 și Tu-22 au început să patruleze la granițele Ucrainei, care este îngrijorată de o posibilă lovitură cu rachete asupra infrastructurii critice a țării.
Comentariul autorului: Presa din întreaga lume, pe baza desfășurării a aproape 100.000 de militari ruși la granița cu Ucraina, relatează despre iminența unei invazii a forțelor ruse asupra teritoriului ucrainean, la începutul anului viitor.
Pronosticurile unei confruntări militare ruso-ucrainene sunt net în favoarea Moscovei, avansându-se un scenariu de război fulger, în care armata Kievului este copleșită, iar două treimi din teritoriul Ucrainei este ocupat.
Analiștii militari occidentali consideră că, pur și simplu, armata ucraineană nu are suficient armament pentru a lupta, cu tot sprijinul internațional actual și dorința de a-și apăra țara. Pentru a proteja Ucraina, vor fi necesare, în regim de urgență, rachete antiaeriene Patriot și rachete antinavă Harpoon, se apreciază.
Un ofițer din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), referindu-se la sprijinul internațional a declarat: „Aliații regândesc, în prezent, aprovizionarea cu arme a Ucrainei. Dar această decizie nu poate veni de la NATO, ci doar de la membrii săi suverani”, evidențiind, pe de altă parte, vulnerabilitatea țării sale, prin faptul că nu este protejată de Alianța nord-atlantică în care apărarea colectivă funcționează rapid și decisiv în cazul unei agresiuni externe.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News