John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Statelor Unite, a avertizat miercuri despre ameninţarea unor practici comerciale neloiale ale Chinei în timpul unei călătorii la Kiev şi a spus că a discutat despre preocupările sale cu oficiali, inclusiv cu preşedintele Vladimir Zelenski.
John Bolton ar încerca să blocheze vânzarea producătorului ucrainean Motor Sich către holdingul chinez Skyrizon Aviation. Săptămâna trecută, Wall Street Journal, citând oficiali americani, a relatat că Bolton caută să împiedice Beijingul să pună mâna ”pe tehnologie de apărare vitală” prin achiziționarea Motor Sich, unul dintre cei mai mari producători de motoare de avioane și elicoptere din lume.
Întrebat despre o posibilă achiziţie de către China a producătorului de motoare de avioane ucrainene Motor Sich, Bolton a declarat reporterilor că nu doreşte să discute despre companii sau tranzacţii specifice, din moment ce aceste tranzacţii sunt o chestiune de suveranitate a Ucrainei.
Consilierul președintelui Trump a admis că vrea să avertizeze Kievul în legătură cu pericolul reprezentat de China în domeniul securității naționale, dar nu a dorit să facă niciun fel de comentariu referitor la Motor Sich.
”Apărarea și tehnologiile avansate nu trebuie să încapă pe mâna unor potențiali adversari”, a spus el.
Consilierul de securitate națională al SUA se așteaptă ca autoritățile ucrainene să țină seama de consecințele posibile ale investițiilor chineze în sectoare sensibile, cum ar fi industria de apărare.
John Bolton a amintit că în Statele Unite, ca și în Ucraina, există o procedura de aprobare a contractelor legate de vânzarea tehnologiilor militare, iar contractele care amenință securitatea națională sunt blocate.
,,Suntem de părere că China încearcă să se implice în economiile altor țări din lume, inclusiv prin proiectul Silk Road, și prin investiții atractive ... Ne informăm prietenii și partenerii despre pericolele pe care investițiile chineze le aduc", a declarat consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Statelor Unite, mai precizează Uawire.org.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News