SUA și Rusia mențin canalele de comunicare deschise: Miniștrii apărării din cele două țări au purtat o convorbire telefonică, pentru a doua oară într-o lună

Ionel Copcea |
Data publicării:

Serviciul de presă al Pentagonului a anunțat că, pe 12.07.2024, miniștrii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au purtat o convorbire telefonică, discutând mai multe probleme, inclusiv cea referitoare la menținerea canalelor de comunicare între cele două țări.

Potrivit reprezentanților Departamentului Apărării din SUA, este vorba despre a doua convorbire dintre cei doi oficiali în decurs de o lună, care a avut loc în contextul conflictului din Ucraina. Lloyd Austin a subliniat cu această ocazie importanța menținerii legăturilor dintre Statel Unite și Rusia.

“În timpul conversației, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a insistat pe importanța menținerii canalelor deschise pentru comunicarea dintre cele două părți”, se arată într-un comunicat de presă al Pentagonului, preluat și de presa rusă.

Ministerul rus al Apărării a confirmat conversația dintre cei doi miniștri, precizând că aceasta a avut loc la inițiativa părții ruse. Reprezentanții ruși au subliniat faptul că subiectul principal al conversației a fost discutarea posibilelor riscuri de escaladare în timpul conflictului ucrainean de către statele membre NATO.

“Au fost discutate probleme privind prevenirea amenințărilor la adresa securității și a reducerii riscului unei posibile escaladări”, se precizează într-un mesaj al departamentului militar rus, preluat de agenția de presă Interfax.

Comentariul autorului: Deși partea americană nu participă direct la ostilități, Rusia și SUA sunt principalii actori ai conflictului din Ucraina, autoritățile de la Washington conducând și coordonând sprijinul militar și financiar acordat regimului de la Kiev.

Probabil că, în cele din urmă, reglementarea acestuia se va face în baza unei înțelegeri între conducerile politico-militare de la Washington și Moscova, care pot decide evoluțiile de pe teritoriul ucrainean.

În acest context, este importantă prevenirea escaladării conflictului, care pare să aibă potențialul necesar transformării într-o conflagrație mondială.

De aceea, comunicarea între părți este una esențială, asigurând menținerea unei stări de echilibru și atenuarea tensiunilor majore apărute pe timpul ostilităților.

Alegerile prezidențiale din SUA, programate pentru luna noiembrie a acestui an, vor reprezenta, probabil, un punct de cotitură în ceea ce privește evoluțiile din conflictul ucrainean. Indiferent care dintre părți câștigă alegerile, acestea vor reprezenta o oportunitate pentru oprirea războiului, care durează deja de aproape doi ani și jumătate, și pentru declanșarea unor negocieri de pace reale ruso-ucrainene.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel