Declarația menționează, de asemenea, "rolul central de sprijin al Varșoviei în facilitarea asistenței internaționale pentru Ucraina vecină".
Documentul american arată că astfel de credite, cunoscute ca FMF (Foreign Military Financing - finanţare militară pentru străinătate), sunt "un instrument de cooperare pentru securitate rezervat unora din cei mai importanţi parteneri de cooperare în domeniul securităţii".
Statele Unite au remarcat că Polonia continuă să dea dovadă de leadership în cadrul NATO în ceea ce privește îndeplinirea promisiunii de investiții în apărare asumate la Summitul din Țara Galilor din 2014.
Polonia intenționează să extindă semnificativ capabilităţile forțelor armate poloneze și implementează un program de modernizare a apărării.
În plus, Polonia găzduiește forțe aliate și americane, inclusiv Grupul de luptă al NATO condus de SUA și Comandamentul Corpului V al SUA (Forward), și participă activ la misiunile NATO din întreaga regiune.
Guvernul SUA oferă până la 60 de milioane de dolari din FMF pentru costul acestui împrumut.
Acesta ar trebui să contribuie la accelerarea modernizării apărării Poloniei prin sprijinirea achizițiilor urgenţe de articole și servicii de apărare din Statele Unite.
Împrumutul acordat ar urma să sprijine şi mai mult efortul de modernizare militară derulat de Polonia, contribuind substanțial la consolidarea apărării și descurajării flancului estic al NATO.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News