SUA oferă un nou ajutor militar Armatei Ucrainei în războiul cu forțele pro-ruse

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministry of Defense of Ukraine
Sursă foto: Ministry of Defense of Ukraine

Pentagonul a înștiințat Congresul Statelor Unite ale Americii cu privire la o nouă tranșă a ajutorului militar acordat Ucrainei în conflictul cu forțele separatiste pro-ruse susținute de Federația Rusă.

Potrivit celor de la CNN, Pentagonul a precizat că Ucraina a făcut progresele necesare în ceea ce privește reformele instituțiilor cheie, justificându-se astfel acordarea a încă 125 de milioane de dolari pentru asistență militară.

Pachetul reprezintă a doua jumătate a celor 250 de milioane de dolari pe care SUA i-au acordat în acest an forțelor Ucrainei, aflate în conflict în Donbas cu separatiștii pro-ruși susținuți de Federația Rusă.

Inițial ajutorul militar fusese blocat de către SUA care a solicitat Kievului implementarea unor reforme în instituțiile importante ale Ucrainei. Ajutorul fusese deblocat la mijlocul lunii septembrie a anului trecut de către Administrația de la Casa Albă.

Noul pachet de asistență militară include sisteme radar, echipamente împotriva artileriei, sisteme de comunicații, zeci de ambulanțe, armament, dar și două bărci de patrulare operate de Marina Statelor Unite.

Se pare că ar fi vorba de bărci de patrulare Mark VI. Acestea sunt considerate deosebit de importante de către Kiev, având în vedere tensiunile dintre Ucraina și Rusia în Marea Neagră, dar și în Marea Azov.

 

Rusia se implică militar în războiul din Ucraina

 

Un purtător de cuvânt al Pentagonului nu a dorit să ofere mai multe informații cu privire la a doua tranșă a ajutorului militar oferit Ucrainei.

Ajutorul american vine în contextul în care Federația Rusă continuă să furnizeze arme, muniții și alte echipamente militare trupelor de ocupație de pe teritoriul regiunilor Donețk și Luhansk.

În ciuda tuturor evidențelor, Rusia continuă să nege vehement implicarea în războiul din estul Ucrainei. Recent, Ucraina a prezentat o nouă dovadă a agresiunii rusești după ce Armata ucraineană a prezentat o dronă Zastava, fabricată în Rusia și doborâtă de forțele Kievului pe teritoriul Ucrainei.

Conflictul cu separatiştii proruşi din estul Ucraina s-a soldat din 2014 până în prezent cu circa 13.000 de morţi.

Cele două republici separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au proclamat în mod unilateral independenţa în 2014 după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi sprijină militar pe separatişti, dar Moscova dezminte, în pofida numeroaselor dovezi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel