Comandamentul militar american pentru Europa (EUCOM) a anunțat că drona a fost interceptată de două Su-27 rusești în timp ce se afla deasupra apelor internaționale. Americanii spun că rușii au eliberat în mod intenționat combustibil pe dronă iar unul din piloți a lovit elicea UAV-ului. Operatorii americani au fost nevoiți în cele din urmă să prăbușească drona în Marea Neagră.
UAV-ul nu era înarmat și se afla într-o misiune de rutină de recunoaștere și colectare de informații.
Rușii spun că MQ-9 Reaper a fost interceptată deoarece se afla într-o zonă în care Moscova a stabilit o interdicție aeriană. Cu alte cuvinte, drona americană a intrat într-un no fly zone rusesc.
Ministerul Apărării de la Moscova a negat că piloții ruși ar fi efectuat manevre provocatoare.
Generalul (r.) Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Militare, într-o intervenție la postul Antena 3 CNN a spulberat teoria rusă potrivit căreia piloții avioanelor Su-27 nu au efectuat manevre care au dus la prăbușirea dronei americane.
„Poți spune că nu a existat intenție dacă zbori la câteva sute de metri de această aeronavă și nu faci aceste manevre prin care eliberezi și combustibil. Este clar că s-a dorit o dezechilibrare a dronei americane și scoaterea ei din funcțiune pentru misiunea pe care o avea”, a adăugat expertul.
Americanii nu se lasă intimidați. Dronele SUA zboară din nou în zona așa-zisului no fly zone al Rusiei
Foto: Euractiv.com
Profesorul și generalul (r.) Cristian Barbu subliniază că interdicția aeriană impusă de Rusia motivată de desfășurarea așa-zisei operațiuni militare speciale în Ucraina, încalcă flagrant toate tratatele internaționale.
„Toate aceste evenimente s-au înregistrat în apele internaționale. Doar că Rusia, în mod unilateral și trebuie subliniat cuvântul unilateral, a trasat un perimetru unde a considerat că pe acolo nu trebuie să se zboare întrucât e angrenată în războiul din Ucraina. Un asemenea lucru e complet interzis în toate tratatele internaționale. De aici și ideea total falsă că Rusia ar fi avut dreptul să atace această dronă americană. E o încălcare flagrantă a tratatelor internaționale”, a precizat generalul (r.) Barbu.
Informațiile din presa americană arată că drona a fost deja înlocuită și un alt UAV survolează aceeași zonă în care a fost implicată drona MQ-9 Reaper a cărei doborâre a fost provocată de avioanele Su-27 rusești.
„SUA ar trebui în continuare, așa cum au făcut și până acum, să respecte tratatele internaționale și să folosească această zonă internațională așa cum au folosit-o până acum fără să pună în pericol teritoriul rus, lucru care nu s-a întâmplat nici cu drona MQ-9 doborâtă. Să nu uităm că drona aceasta nu era înarmată, era în poziție defensivă. Când vorbim de informații ne regăsim în sfera defensivă”, a conchis generalul (r.) Cristian Barbu.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News