SUA nu recunosc noul mandat al ”dictatorului Maduro”

Tudor Curtifan |
Data publicării:

SUA nu vor recunoaşte legitimitatea preşedintelui venezuelean recent reales Nicolas Maduro şi va creşte presiunea împotriva regimului său, a declarat joi consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton.

'SUA nu vor recunoaşte învestitura nelegitimă a dictatorului Maduro. Noi vom continua să creştem presiunea asupra regimului corupt al acestuia, să susţinem Adunarea Naţională democratică şi să îndemnăm la libertate şi democraţie în Venezuela', subliniază John Bolton într-o postare pe Twitter.

Nicolas Maduro, reales la 20 mai în cadrul unui scrutin boicotat de opoziţie, îşi începe joi cel de-al doilea mandat de şase ani.

Uniunea Europeană şi ţările Grupului de la Lima - care reuneşte din 2017 state din America Latină şi Canada - au anunţat de asemenea că nu vor recunoaşte cel de-al doilea mandat al preşedintelui venezuelean.

Washingtonul a anunţat deja noi sancţiuni financiare împotriva unor personalităţi şi întreprinderi din Venezuela.

Nicolas Maduro (56 de ani) urmează să depună joi jurământul în faţa Tribunalului Suprem Electoral (TSJ) şi nu în faţa parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie.

Două ore mai târziu, Organizaţia statelor americane (OEA) va desfăşura o reuniune extraordinară la Washington cu privire la situaţia din această ţară sud-americană.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel