Statele Unite își retrag întregul contingent militar din Niger: Decizia pune sub semnul întrebării statutul bazei aeriene americane, construită în această țară

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: usafe.af.mil.
Sursa foto: usafe.af.mil.

Statele Unite au decis să-și retragă întregul contingent militar din Niger, care numără peste o mie de militari, după cum au informat pe 20 aprilie surse apropiate factorilor de decizie. Acordul privind retragerea trupelor americane a fost stabilit în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Washington, la o dată neprecizată, între secretarul de stat adjunct al SUA Kurt Campbell și premierul nigerului Ali Lamine Zein.

Ca urmare, o delegație a Statelor Unite este de așteptat să se deplaseze în capitala Nigerului, Niamey, în zilele următoare pentru discuții privind maniera în care se va desfășura exact retragerea forțelor americane din țară.

Televiziunea de stat din Niger a declarat că vizita va avea loc săptămâna viitoare, deși Departamentul de Stat al SUA nu a făcut încă vreo declarație oficială.

Potrivit The New York Times, armata americană ar putea părăsi Nigerul „în următoarele luni”. The Washington Post atrage atenția asupra faptului că decizia pune sub semnul întrebării statutul bazei aeriene americane, construită în această țară în urmă cu șase ani cu investiții de 110 milioane de dolari. Cu ajutorul acestei facilități, Statele Unite au monitorizat și au suprimat activitățile grupărilor teroriste și extremiste din Niger și din țările vecine.

 

Junta militară de la conducerea Nigerului și apropierea de Federația Rusă

 

Nigerul este una dintre cele mai sărace țări din lume. În iulie 2023, o juntă militară a preluat puterea în țară. Înainte de lovitura de stat, în care Moscova este suspectată de implicare, Nigerul a fost unul dintre cei mai importanți parteneri ai statelor occidentale precum SUA, Franța și Germania în lupta împotriva militanților islamiști din Africa de Vest și Centrală. De mulți ani, Nigerul a fost victima acțiunilor teroriste ale diferitelor grupuri asociate cu Statul Islamic și cu al-Qaeda.

În ianuarie 2023, Nigerul, împreună cu Mali și Burkina Faso, s-au retras din alianța regională ECOWAS - Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest, al cărei obiectiv principal era asigurarea securității regionale în Africa de Vest.

Autorităţile nigeriene au anunţat oficial că pun capăt cooperării militare cu Statele Unite şi Franţa. De asemenea, au emis un decret prin care cheltuielile lor militare nu mai erau supuse supravegherii.

Miercuri, 10 aprilie, instructorii militari ruși au sosit la Niamey. Televiziunea de stat din Niger au anunțat că aceștia vor antrena armata nigeriană și le vor oferi echipamente militare, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană. Analiștii occidentali sunt convinși că ruperea relațiilor Nigerului cu Washingtonul și eliminarea controalelor asupra cheltuielilor militare au fost o condiție prealabilă pentru un acord de cooperare militară cu Rusia.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel