"Nu există nicio garanţie că Departamentul de Stat va fi în măsură să ajute în continuare la repatriere" "peste câteva săptămâni", a declarat Ian Brownlee, însărcinat cu coordonarea întoarcerii americanilor, subliniind că în curând ar putea fi imposibil să se mai recurgă la zboruri de pasageri ori chiar să se închirieze avioane private.
"Dacă cetăţeni americani doresc să revină în Statele Unite, trebuie să-şi facă acum aranjamentele", a insistat el în cursul unei conferinţe de presă, desfăşurată telefonic.
Diplomatul a ridicat tonul pentru că, în opinia sa, sunt numeroase persoane care par să amâne acest lucru fără să-şi dea seama de gravitatea situaţiei, în timp ce frontierele se închid una după alta, iar companiile aeriene îşi suspendă zborurile pentru a opri răspândirea COVID-19.
Urmează ”tsunamiul”” coronavirusului
"Dacă sunteţi pe plajă când pământul începe să se cutremure, nu staţi acolo aşteptând tsunami-ul, fugiţi să vă puneţi la adăpost", a continuat el. "Ei bine, în acest caz, cutremurul a avut deja loc, este timpul să vă puneţi la adăpost şi nu să speraţi că veţi primi un ajutor mai târziu!", a mai afirmat responsabilul american.
Ian Brownlee a făcut cunoscut că Departamentul de Stat de la Washington a repatriat peste 31.000 de americani de la declanşarea pandemiei în China, din peste 60 de ţări cu mai mult de 350 de zboruri.
Mai sunt prevăzute sau în curs de pregătire peste 80 zboruri în zilele care urmează, a precizat el.
În stadiul actual, mai rămân circa 24.000 de persoane care "au afirmat că ar putea solicita repatrierea", a adăugat diplomatul, citat de AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News