Omologii lor chinezi, Yang Jiechi (externe) şi Wei Fenghe (apărare), vor fi prezenţi la aceste discuţii, a anunţat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat.
Această întâlnire, care intervine după o perioadă de puternice tensiuni politice între cele două mari puteri, este urmarea celei care a avut loc în iunie 2017, consacrată la data respectivă în special Coreii de Nord.
Preşedintele american, Donald Trump, şi chinez, Xi Jinping, au lansat în 2017 "cadrul negocierilor (...) pentru a extinde domeniile cooperării şi a reduce diferenţele referitoare la subiecte diplomatice şi de securitate cheie" dintre cele două ţări, a reamintit comunicatul Departamentului de Stat, referindu-se la întâlnirea dintre cei doi lideri care a avut loc, în aprilie 2017, la Mar-a-Lago (Florida).
Anunţul discuţiilor de vineri, care a fost făcut cu o zi înaintea unor alegeri legislative cruciale în Statele Unite, reprezintă ultimul semn al normalizării relaţiilor dintre cele două ţări.
Jim Mattis a declarat, pe 27 octombrie, că omologul său chinez este aşteptat la Washington.
La începutul lui octombrie, el şi-a anulat o vizită prevăzută în China, omologul său nefiind disponibil, potrivit unui responsabil al Pentagonului.
În septembrie, în timp ce intrau în vigoare taxe vamale suplimentare impuse de SUA asupra unor bunuri chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari, Beijingul a criticat zborul considerat "provocator" al unor bombardiere americane în două mări aflate în dispută, Marea Chinei de Est şi de Sud.
Preşedintele american a adoptat între timp un ton mai conciliant. Vineri, el s-a arătat optimist în legătură cu posibilitatea semnării unui acord comercial între Statele Unite şi China.
"Cred că vom ajunge la un acord cu China. Cred că va fi găsit un acord foarte bun", a declarat el, citat de AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News