Departamentul american de Stat negociază cu guvernul de la Ankara un posibil acord pentru a vinde Turciei sisteme de rachete Patriot, ca alternativă pentru rachetele ruseşti S-400 pe care Turcia a acceptat să le cumpere, a declarat luni un oficial american la salonul aeronautic de la Farnborough, relatează agenţia Reuters.
Asistentul secretarului american de stat pentru afaceri politico-militare, ambasadorul Tina Kaidanow, a mai spus în faţa presei la Farnborough că o delegaţie a executivului SUA prezentă la acest salon aeronautic se întâlneşte cu aliaţi în speranţa sporirii vânzărilor de echipamente militare americane. Departamentul de Stat discută cu Turcia şi 'încearcă să le explice turcilor ce putem face în legătură cu (rachetele) Patriot', a menţionat Tina Kaidanow, fără să precizeze dacă astfel de discuţii se poartă cu Turcia şi în timpul salonului de la Farnborough.
Turcia este criticată de aliaţii ei din NATO pentru achiziţia sistemelor de rachete antiaeriene ruseşti S-400, Washingtonul ameninţând Ankara că dacă va cumpăra astfel de rachete din Rusia ar putea fi anulată livrarea către armata turcă a avioanelor americane multirol F-35.
Parteneriat strategic
'Preocuparea noastră este că prin achiziţia acestor sisteme de la ruşi vor fi sprijinite unele comportamente nu tocmai bune pe care le-am văzut din partea lor în mai multe locuri din Europa, dar şi în altă parte', a spus Tina Kaidanow. Ea a mai menţionat că Washingtonul doreşte să se asigure că sistemele achiziţionate de aliaţii SUA 'susţin parteneriatul strategic dintre noi (SUA) şi aliaţii noştri, în cazul Turciei fiind vorba despre (rachetele) Patriot'.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a revizuit în luna aprilie politica americană pentru exportul de armament, cu scopul de a spori vânzările către aliaţii SUA, astfel încât să fie susţinută industria militară americană şi să fie create noi locuri de muncă în SUA.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News