Despre acest lucru a discutat Iulia Joja, expertă în securitate și profesor la Gerogetown University din Wahsington DC, în cadrul ultimei ediții a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat săptămânal de DefenseRomania, unde a analizat alegerile din State și posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă.
Iulia Joja e de părere că dacă o administrație Harris ar continua politica Obama - Biden și nu ar pune securitatea Europei pe primul loc, o administrație Trump ar fi total dezinteresată de securitatea Europei, fapt ce ar putea să alimenteze mașina de război rusă.
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
În ceea ce privește dosarul Ucraina, perspectivele nu sunt prea plăcute pentru Kiev indiferent cine câștigă alegerile. Ea a amintit că ajutorul pentru Ucraina a venit „mai nu vrea mai se lasă” (n.r. - vers din Luceafărul lui Mihai Eminescu), din partea lui Joe Biden și a fost foarte limitat, dar arată că retorica lui Donald Trump e de neînțeles și incompatibilă cu istoria Partidului Republican.
Dacă în trecut republicanii erau cei intervenționiști și activi în securitatea Europei, azi o parte din republicanii reganiști (n.r. - susținători ai doctrinei lui Ronald Regan) sunt cei mai activi, dar ei sunt în număr tot mai mic și depășiți de retorica lui Trump.
Ciudatul discurs al lui Trump. „Americanii nu iubesc Rusia sub nicio formă”
Donald Trump, foto: Agerpres
„E foarte greu, inclusiv pentru mine, de înțeles și însușit această schimbare de aproape 180 de grade, între Partidul Republican care înainte de sfârșitul Războiului Rece și după finalul conflictului a jucat cel mai important rol în regiune. Căci fără susținătorii republicani ai Europei probabil nu am fi fost nici în NATO și nici în UE. Chiar dacă americanii nu sunt în UE ei au jucat în 2003 un rol cheie în susținerea României, și nu numai. Donald Trump e exact inversul. Pe mine mă uimește că în această campanie Trump vorbește laudativ atât de Putin în sine cât și de Rusia, „marea putere care a câștigat mari războaie”. Să spui acest lucru poporului american care s-a luptat cu Rusia nu e un lucru bun. Americanii nu iubesc Rusia sub nicio formă”, arată Iulia Joja.
SUA, de la Javelin la racheta ATACMS pentru Ucraina, „mai nu vrea mai se lasă”
Ea a arătat și faptul că sprijinul militar acordat Ucrainei de către Administrația Biden e limitat. Raza de acțiune a fost crescută greu, la început au fost trimise sisteme antiaeriene portabile Javelin, azi s-a ajuns până la tancuri Abrams și rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune. Însă numărul acestora e mic, iar raza de acțiune limitată, existând încă dezbateri mari dacă ucrainenii au voie să lovească puncte militare din Rusia și să folosească arme americane în interiorul Federației. În ceea ce privește tancurile e suficient să amintim că au fost trimise 33 de tancuri Abrams dintr-un total de 11.000 de tancuri deținute de americani.
Tancuri M1 Abrams / U.S. Army, Sgt. Steve Johnson, flickr
„Au fost pe parcursul războiului la scară largă senatori și deputați republicani care au jucat un rol cheie de susținere a Ucrainei. Dacă e să fac o analiză a ceea ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise în raport cu armele care au fost date Ucrainei, mai nu vrea mai se lasă din partea lui Joe Biden, insistențele din SUA pentru Ucraina au venit aproape exclusiv, atât în ceea ce privește cantitatea armelor cât și în ceea ce privește calitatea lor, inclusiv de creșterea razelor de acțiune de la Javelin până la rachetele de azi, insistențele au fost susținute de lideri ai Partidului Republican, de reganiștii încă existenți în Congresul american.
Există aceste diferențe enorme în cadrul republicanilor, dar mai e un aspect important. Noi ne amintim că în perioada în care Trump a fost președinte, pentru România și regiune nu s-au întâmplat lucruri rele, ci lucruri mult mai bune decât pe perioada administrațiilor democrate precum Obama sau inclusiv Biden până la începerea războiului pe scară largă. Dar e important să înțelegem că acele decizii nu s-au datorat lui Trump în sine ci oamenilor din jurul său care au fost în funcții importante în mandatul său, precum John Bolton, H.R. McMaster și mulți, mulți alții. Acești oameni sunt toți certați cu Trump, nu vor mai lucra niciodată cu el. Dacă Trump va câștiga alegerile, cine va veni la putere împreună cu el vor fi oameni care nu sunt învestiți în regiune, în Europa și Europa de Est în special, și nu acordă importanță securității europene”, a conchis experta.
Urmărește integral podcastul Obiectiv EuroAtlantic și analiza Iuliei Joja, expert în securitate și profesor la Georgetown University, despre alegerile din SUA și bătălia istorică dintre Kamala Harris și Donald Trump
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News