''Statele Unite apără ideea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise. Astăzi, consolidăm politica SUA într-o zonă vitală şi disputată a acestei regiuni: Marea Chinei de Sud'', a declarat secretarul de stat american, potrivit unui comunicat. "O spunem clar: pretenţiile Beijingului asupra resurselor off-shore în cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud sunt complet ilegale, la fel şi campania sa de intimidare pentru a le controla", a adăugat Pompeo.
El a amintit că un tribunal al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga a decis în 2016 că Beijingul nu are bază legală să revendice ''drepturi istorice'' în această zonă. "Decizia tribunalului este definitivă şi este executorie pentru ambele părţi", a concluzionat el. ''Lumea nu va permite Chinei să trateze Marea Chinei de Sud ca imperiul său maritim'', a menţionat şeful diplomaţiei americane. transmite Agerpres.
SUA resping de mult timp revendicările Chinei cu privire la aproape toate insulele şi recifele din Marea Chinei de Sud în faţa ţărilor riverane (Malaezia, Vietnam, Filipine, Sultanatul Brunei).
Citește și: SUA vor apăra Filipinele în cazul unui atac în Marea Chinei de Sud. Avertisment direct către Beijing
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News