SUA confirmă că două rachete Neptun au lovit crucișătorul Moskva și, în ciuda retoricii ruse, au existat victime și în rândul echipajului

Darius Muresan |
Data publicării:

Statele Unite estimează acum că crucişătorul rus Moskva care s-a scufundat joi în Marea Neagră a fost într-adevăr lovit de două rachete ucrainene Neptun, a declarat vineri sub acoperirea anonimatului un responsabil american citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Acelaşi oficial a mai spus că, tot conform evaluării Washingtonului, există victime în rândul echipajului crucişătorului, dar nu este clar numărul lor.

Conform versiunii Moscovei, un incendiu izbucnit la bord ar fi provocat o explozie în magazia de muniţii. Nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră s-a scufundat apoi în timp ce era remorcată spre portul Sevastopol în condiţii de furtună.

Ca represalii, Rusia a atacat cu rachete în noaptea de joi spre vineri o fabrică de armament din apropierea capitalei Kiev unde sunt produse rachete anti-navă Neptun.

Doi responsabili americani au declarat postului CNN că Statele Unite nu cred că la bordul crucişătorului Moskva se aflau arme nucleare în momentul scufundării.

Întrucât aceasta era o navă destinată în principal apărării antiaeriene, amplasarea unor arme nucleare la bordul ei ar fi o mişcare deosebit de neobişnuită, explică unul dintre aceştia, adăugând că SUA monitorizează forţele militare ruse pentru a observa orice deplasare ieşită din comun a armelor nucleare şi deocamdată nu au fost remarcate astfel de mişcări.

Crucişătorul Moskva era echipată cu 16 rachete anti-navă Bazalt/Vulkan, cu rachete Fort (versiunea navală a rachetelor antiaeriene cu rază lungă de acţiune S-300), cu rachete antiaeriene cu rază scurtă Ossa, cu tunuri, torpile şi alte tipuri de rachete. Rachetele Bazalt/Vulkan pot fi dotate şi cu focoase nucleare.

Dat în exploatare la începutul anilor '80, crucişătorul Moskva s-a mai evidenţiat în războiul cu Georgia, în 2008, şi în 2015-2016 în cel din Siria şi a participat la începutul invaziei ruse în Ucraina la operaţiunea de ocupare a insulei Şerpilor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel