Sistemele actuale bazate pe rachete, cum ar fi cele americane Patriot PAC-3 și Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) sau cel rusesc S-500, pot fi ineficiente împotriva amenințărilor hipersonice, iar costul ridicat al fiecărei rachete interceptoare le face tot mai puțin rentabile pe termen lung.
Armele cu laser montate pe avioane de luptă cu sau fără echipaj pot fi astfel soluții defensive mai bune datorită capacității lor de lovire instantanee și a costului neglijabil pe lovitură, eliminând totodată cerințele mari de putere ale laserelor terestre în contextul obținerii unei flexibilități crescute de întrebuințare în luptă.
Cu toate acestea, în prezent se mențin unele limitări în utilizarea acestora, dintre care cele mai semnificative sunt nevoia mare de energie, scăderea puterii cu distanța și sensibilitatea la condițiile atmosferice.
China
China și-a anunțat deja intenția de a-și echipa avionul de luptă stealth J-20 cu arme laser. În 2020, armata chineză a lansat cerința pentru un sistem de atac cu laser aeropurtat, care să poată fi folosit pentru a doborî avioanele inamice sau rachetele balistice.
Se știe că China a dezvoltat arme cu laser încă din anii 1990, începând cu sistemul portabil antipersonal ZM-87, care a fost lansat pentru prima dată în 1995. Acesta a fost proiectat să provoace leziuni permanente ale ochilor la o distanță de doi până la patru kilometri sau orbirea temporară la distanțe de până la nouă kilometri.
Alte arme laser chinezești includ sistemul de apărare antiaeriană bazat pe laser LW-3, precum și pușca de asalt cu laser ZKZM-500, care poate lovi ținte aflate până la un kilometru distanță, poate provoca arsuri instantanee sau aprinde ținte inflamabile.
Rusia
Rusia și-a început programul de arme cu laser aeropurtat în anii 1970, cu intenția de a folosi un laser montat pe aeronave ca armă antisatelit. Testele cu o aeronavă Beriev A-60 modificată au început în 1981, iar după o lungă întrerupere proiectul a fost reluat în 2003 sub numele Sokol-Eshelon. Din aceasta a rezultat sistemul laser 1LK222 pentru A-60, despre care se cunoaște că a început să fie testat din 2009.
Proiectul A-60 este în prezent în proces de modernizare profundă, conform limbajului folosit de oficialii ruși. În 2016, fostul ministru adjunct al apărării, Iuri Borisov, a declarat într-un interviu că se lucrează la îmbunătățirea aspectelor tactice și tehnice ale A-60 și că testele la sol și în zbor ale armei sunt în derulare.
Rusia a dezvoltat, de asemenea, sistemele laser terestre autopropulsate SLK 1K11 Stiletto, Sanguine și 1K17 Szhatie, precum și arma laser cu bazare navală Aquilion, în anii 1980. În principal, toate acestea au fost destinate să neutralizeze sistemele electrooptice inamice, deoarece la acel moment tehnologia nu era suficient de dezvoltată pentru a permite producerea unor lasere suficient de puternice pentru a distruge ținte. Ca și în cazul A-60, Rusia ar putea relua dezvoltarea acestor prototipuri dacă finanțarea o permite.
SUA
SUA au lansat laserul aeropurtat YAL 1A, primele teste ale armei având loc în 2002. Sistemul este montat pe un Boeing 747-400F modificat și a fost proiectat să doboare rachete balistice tactice în faza de propulsie a zborului.
În 2011, însă, programul a fost anulat din cauza depășirilor de costuri și a limitărilor de proiectare. Laserul YAL 1A a necesitat echipamente voluminoase și cantități masive de putere pentru că se dorea să poată trage la sute de kilometri, depășind în același timp efectul de distorsionare al atmosferei. În cele din urmă, proiectul a fost considerat nefezabil, iar prototipul a fost casat în 2014.
În pofida acestui eșec, SUA explorează din nou conceptul de arme laser aeropurtate. Lockheed Martin lucrează deja la proiectul său Tactical Airborne Laser System destinat instalării pe un avion de luptă a unei arme laser în măsură să doboare rachete și proiectile aer-aer și sol-aer. Anul trecut, însă, compania a anunțat că din cauza unor probleme tehnice finalizarea proiectului, stabilită inițial pentru 2021, a fost amânată până în 2023.
Conceptul lansat de Lockheed Martin presupune un sistem mult mai mic decât YAL 1A, care permite o angajare dispersată și flexibilă a țintelor și cerințe mult mai mici de putere. Soluțiile alese pentru alimentarea laserului sunt bazate pe un set de acumulatori sau condensatori încărcați de la motorul aeronavei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
