,,China poate şi trebuie să aibă relaţii de cooperare cu restul regiunii", "dar comportamentele care erodează suveranitatea altor naţiuni şi care seamănă neîncredere faţă de intenţiile Chinei trebuie să înceteze", a declarat şeful Pentagonului Patrick Shanahan într-un discurs în faţa participanţilor la conferinţă cu privire la apărare şi securitate în regiunea Asia-Pacific Shangri-La Dialogue din Singapore (1-2 iunie).
,,Statele Unite nu caută conflicte, dar ştim că a avea capacităţile necesare pentru a câştiga un război reprezintă modalitatea cea mai bună de a le evita", a adăugat ministrul american al apărării.
SUA reproşează Beijingul că a militarizat mai multe insuliţe din Marea Chinei de Sud, revendicate de alte ţări din regiune. SUA organizează în mod regulat aşa-zise operaţiuni de "libertate a navigaţiei" în Pacific prin survolarea spaţiului aerian internaţional sau prin deplasarea unor nave de război în apropierea unor arhipelaguri disputate, ceea ce deranjează în mod frecvent autorităţile chineze.
,,Când o ţară face o promisiune şi nu o respectă, trebuie să te fereşti. Când aceeaşi ţară nu face nicio promisiune, chiar trebuie să te temi" a adăugat Patrick Shanahan făcând referire la promisiunea pe care preşedintele Chinei Xi Jinping i-a făcut-o omologul american Barack Obama de a nu militariza arhipelagurile aflate sub controlul Beijingului din Marea Chinei de Sud.
Printre alte riscuri la adresa securităţii regionale, şeful Pentagonului a menţionat Coreea de Nord, care "rămâne o ameninţare extraordinară şi solicită o vigilenţă permanentă".
"Nicio naţiune nu poate - şi nu trebuie - să domine regiunea indo-pacifică", a subliniat el. "Este în interesul nostru al tuturor să cooperăm pentru a construi un viitor comun, un viitor mai bun decât cel pe care fiecare din noi ar putea să îl construiască singur".
În acest context, Shanahan a amintit că bugetul Pentagonului, care încă nu a fost aprobat de Congres, prevede cheltuieli destinate cercetării şi dezvoltării în valoare de 104 miliarde de dolari.
Pentagonul "investeşte mult în următorii cinci ani în programe cruciale pentru pentru o regiune indo-pacifică stabilă şi sigură", a adăugat ministrul american al apărării, menţionând în special apărarea antirachetă, un domeniu în care China a investit masiv în ultimii ani.
"Regiunea indo-pacifică este teatrul nostru de operaţiuni prioritar" a încheiat Shanahan."Investim în regiune. Investim în voi şi împreună cu voi".
Ministrul chinez al apărării Wei Fenghe urmează să se adreseze forumului de securitate din Singapore în cursul zilei de duminică şi este de aşteptat ca în intervenţia sa să critice SUA pentru sprijinul acordat Taiwanului, potrivit Reuters.
Patrick Shanahan s-a întâlnit vineri cu Wei Fenghe în marja conferinţei de securitate de la Singapore, pentru a încerca să îmbunătăţească relaţiile dintre armatele cele două ţări.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News