SUA au introdus pe lista teroriștilor internaționali pe liderii grupării islamiste Al-Shabaab din Africa

Eduard Pascu |
Data publicării:
Al-Shabaab
Al-Shabaab

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că a introdus pe lista teroriștilor internaționali pe liderii grupării radicale islamiste Al-Shabaab din Africa.

Liderii Al-Shabaab, Abdullahi Osman Mohamed și Maalim Ayman au fost puși pe lista teroriștilor globali desemnați în mod special în temeiul Ordinului executiv 13224, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA. 

Abdullahi Osman Mohamed, un comandant superior al-Shabaab, cunoscut și sub numele de „Inginer Ismail”, este expertul în explozivi al grupului terorist și este responsabil de gestionarea generală a operațiunilor și a producției de explozivi pentru al-Shabaab. El este, de asemenea, un consilier special al așa-numitului „emir” al-Shabaab și este liderul aripii media al-Shabaab, al-Kataib.

Maalim Ayman este liderul Jaysh Ayman, o unitate al-Shabaab care efectuează atacuri teroriste și operațiuni în Kenya și Somalia. Ayman a fost responsabil pentru pregătirea atacului din ianuarie 2020 asupra Taberei Simba din Golful Manda, Kenya, în urma căruia un militar și doi contractori americani au fost uciși.

Al-Shabaab, pe care Departamentul de Stat a desemnat-o ca organizație teroristă străină în martie 2008, este unul dintre cei mai periculoși aliați ai al-Qaida. Acesta continuă să amenințe pacea, securitatea și stabilitatea Somaliei, precum și a Kenyei, se mai precizează în document.

Guvernul SUA s-a angajat să blocheze metodele de finanțare ilicită ale al-Shabaab, pentru a îi limita capacitatea de a efectua noi atacuri împotriva civililor și, totodată, să sprijine guvernul federal al Somaliei în depistarea surselor de finanțare a terorismului. 

Ca urmare a acestor desemnări, persoanelor americane li se interzice, în general, să se angajeze în orice tranzacție cu Mohamed și Ayman. Proprietățile și fondurile lor aflate sub jurisdicția SUA sunt blocate. "În plus, este o infracțiune să oferiți cu bună știință, să încercați sau să conspirați pentru a oferi sprijin material sau resurse către gruparea al-Shabaab", se mai precizează în notidicarea Departamentului de Stat al SUA.

Cetățenii americani și comunitatea internațională sunt informați astfel că Abdullahi Osman Mohamed și Maalim Ayman sunt liderii unei organizații teroriste. Aceste desemnări pot ajuta activitățile de aplicare a legii ale agențiilor SUA și ale altor guverne.

Citește și: Avioane ale US Air Force au bombardat obiective din Somalia

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel