SUA au încercat să contacteze Coreea de Nord, dar fără succes. Apel pierdut la Phenian

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden Sursa foto: The White House
Președintele SUA, Joe Biden Sursa foto: The White House

Echipele preşedintelui american Joe Biden au încercat, de mai multe săptămâni, să ia legătura cu autorităţile din Coreea de Nord, dar fără rezultat, relatează AFP.

"Am încercat să luăm legătura cu guvernul nord-coreean prin diferite canale, de la mijlocul lunii februarie, în special la New York", a declarat luni un înalt oficial american, sub rezerva anonimatului.

"Până în prezent, nu am primit niciun răspuns de la Phenian", a adăugat el.

Potrivit oficialului, obiectivul acestui demers este de a reduce ''riscurile escaladării'' în Peninsula coreeană.

Informaţia a fost confirmată de Casa Albă, potrivit Agerpres, care citează Reuters. ''Noi am încercat'', a declarat ziariştilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki, adăugând că guvernul SUA are mai multe canale prin care să facă acest lucru. "Diplomaţia este întotdeauna scopul nostru".

După schimburi de insulte şi ameninţări cu războiul nuclear, Kim Jong Un şi Donald Trump au avut o apropiere spectaculoasă, marcată de întâlniri atât istorice cât şi simbolice.

Dar nu s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte problema spinoasă a programelor nuclear şi balistic ale Phenianului, iar negocierile s-au blocat de la eşecul răsunător al celui de-al doilea summit dintre cei doi lideri, la sfârşitul lunii februarie 2019, la Hanoi.

Unul dintre motivele acestui impas a fost absenţa consensului cu privire la ce concesiile pe care Coreea de Nord ar trebui să le facă în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale împotriva acesteia.

 

Nu există dialog între SUA și Coreea de Nord de mai bine de un an



Un oficial al administraţiei Biden a subliniat că nu există ''dialog activ'' între Washington şi Phenian de ''peste un an''.

Noul preşedinte american a lansat o revizuire aprofundată a politicii SUA faţă de Phenian pentru a examina toate opţiunile posibile în faţa ''ameninţării tot mai mari'' pe care Coreea de Nord o reprezintă ''pentru vecinii săi şi pentru comunitatea internaţională'', a precizat sursa citată.

"Pe tot parcursul acestui proces, vom continua să ne consultăm cu aliaţii noştri japonezi şi sud-coreeni pentru a le solicita ideile şi a explora noi abordări", a adăugat oficialul american.

De la începutul lunii ianuarie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a calificat SUA ''cel mai mare duşman'' al Coreei de Nord, adăugând că politica Washingtonului faţă de Phenian nu se va schimba ''niciodată'', ''oricine ar fi la putere'' în Statele Unite.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel