SUA vor o nouă strategie de 'apărare în spațiu' împotriva eventualelor atacuri rusești și chineze

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

SUA caută să-şi protejeze sateliţii de eventuale atacuri chineze şi ruseşti, contând pe aliaţii lor în acest efort, a indicat miercuri un înalt responsabil al Pentagonului, anunţând noua "strategie de apărare în spaţiu" a Washingtonului, potrivit France Presse.

Obiectivul central al Ministerului Apărării american este menţinerea superiorităţii civile şi militare a ţării în spaţiu, în special reţeaua de sateliţi de geolocalizare GPS de care depind la fel de mult militarii, precum şi serviciile de urgenţă, transporturile şi chiar serviciile financiare, potrivit documentului. Acesta este primul document care dezvoltă strategia noii Forţe spaţiale cu care s-au dotat Statele Unite, transmite Agerpres.

Or, China şi Rusia dezvoltă capacităţi de bruiere şi atacuri cibernetice, arme electromagnetice, sateliţi "ucigaşi" şi rachete antisatelit care ameninţă direct sateliţii americani, a indicat presei şeful Direcţiei pentru probleme spaţiale a Pentagonului, Stephen Kitay. Astfel, China a testat cu succes în 2007 o lovitură cu o rachetă sol-aer împotriva unuia dintre sateliţii săi, demonstrându-şi capacitatea de a ataca sateliţii altor ţări, a afirmat responsabilul citat într-o conferinţă de presă.

 

Satelitul inspector al Rusiei îngrijorează Pentagonul



Mai recent, Rusia a plasat pe orbită în 2017 ceea ce ea a calificat drept un satelit inspector capabil să diagnosticheze problemele unui satelit rusesc, a adăugat el. Or, acest satelit nu s-a mai mişcat de atunci şi se află la mică distanţă de un satelit american, ceea ce îngrijorează Pentagonul.

"Avem deocamdată un avans faţă de ei, dar ritmul cu care ei dezvoltă aceste instrumente reprezintă indiscutabil un risc pentru noi", a declarat Kitay. "Acestea sunt ameninţări foarte grave", a subliniat el. "Aceste două ţări consideră faptul de a permite sau de a bloca accesul în spaţiu drept o componentă esenţială a strategiei naţionale şi militare", se menţionează în strategia Pentagonului. "Doctrinele militare chineză şi rusă consideră spaţiul ca fiind important pentru războiul modern, iar utilizarea armamentului spaţial, un mijloc de a reduce eficacitatea militară a SUA şi a aliaţilor lor şi de a câştiga viitoare războaie".

Documentul ia în considerare de asemenea ipoteza unui atac nuclear în spaţiu. Chiar dacă absenţa atmosferei ar împiedica orice combustie, detonarea unei arme nucleare ar provoca o puternică încărcare electromagnetică care ar distruge circuitele electronice ale tuturor sateliţilor din jurul său, a explicat responsabilul Pentagonului. "Este o ameninţare pentru care noi trebuie să fim pregătiţi", a adăugat el.

 

Parteneri privați în noua strategie



În această competiţie strategică, SUA au marcat un punct la sfârşitul lunii mai odată cu trimiterea a doi astronauţi americani spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei rachete a grupului privat SpaceX. Noua strategie americană subliniază că Pentagonul are intenţia de a-şi înmulţi parteneriatele cu industria, cu sprijinul aliaţilor săi.

Cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în materie de servicii de informaţii, membrii grupului "Five Eyes" (Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA), cooperează din 2014 în cadrul iniţiativei de operaţiuni spaţiale interaliate (Combined Space Operations). Franţa şi Germania li s-au alăturat în februarie, notează AFP. 

Citește și: Rusia monitorizează lansările de rachete de pe teritoriul SUA cu ajutorul unor sateliţi, parte din Sistemul unificat "Cupola"

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel