SUA aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul guvern de la Chişinău

Eduard Pascu |
Data publicării:

SUA au felicitat Republica Moldova cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate de duminică şi au declarat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul guvern de la Chişinău, anunţând totodată trimiterea primului lot de vaccin Johnson & Johnson, potrivit desfăşurătorului conferinţei de presă susţinute de purtătorul de cuvânt al Departamentul de Stat, Ned Price, şi postată luni seara pe site-ul instituţiei.

"SUA felicită poporul Moldovei în legătură cu desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate de la 11 iulie", a declarat Ned Price, adăugând că Washingtonul subscrie concluziilor preliminare ale Misiunii de observare a alegerilor a Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), potrivit cărora alegerile au fost "bine administrate, au fost competitive, iar libertăţile fundamentale au fost, în mare măsură, respectate", transmite Agerpres.

În acelaşi timp, Price a îndemnat autorităţile moldovene să răspundă preocupărilor exprimate pe baza monitorizării efectuate de observatorii OSCE.

Aceasta se referă în primul rând la consolidarea puterilor şi imparţialităţii Comisiei Electorale Centrale, la o supraveghere eficientă a finanţării campaniilor electorale, precum şi la remedierea problemei legate de cadrul juridic insuficient pentru soluţionarea litigiilor electorale, a enumerat el.

"Suntem hotărâţi să ne consolidăm parteneriatul cu Republica Moldova pe baza valorilor democratice comune şi suntem nerăbdători să lucrăm cu noul guvern pentru a dezvolta relaţiile bilaterale şi cooperarea", a afirmat Ned Price.

Totodată, Price a anunţat că primul lot de peste 150.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, dintr-un total de 500.000 de doze donate de SUA Republicii Moldova, a ajuns luni la Chişinău. Această donaţie se adaugă celor peste 7 milioane de dolari acordate Republicii Moldova de la începutul pandemiei anul trecut, potrivit acestuia.

Transportul de 151.200 de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA şi livrat prin intermediul platformei COVAX, a fost întâmpinat luni seara pe aeroportul din Chişinău de către preşedintele Maia Sandu şi ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, a relatat Deschide.md.

"I-am mulţumit ES Derek J. Hogan, Ambasadorul SUA, pentru acest gest solidar al Statelor Unite. Va îndemn să vă vaccinaţi. Pericolul de a ne îmbolnăvi încă nu a trecut, iar viaţa şi sănătatea sunt de nepreţuit", a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

După procesarea tuturor voturilor exprimate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova, PAS a obţinut 52,8% din voturi (63 de mandate), Blocul comuniştilor şi socialiştilor (BeCS) - 27,17% (32 de mandate), iar Partidul Şor - 5,74% din voturi (6 mandate). 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel