SUA afirmă: Rusia a întocmit o listă neagră cu ucraineni pe care vrea să-i elimine

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Într-o scrisoare oficială transmisă de Statele Unite către ONU este emis un avertisment, precizând că deţine informaţii credibile cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Moscova şi care conţine numele unor ucraineni pe care vrea să-i elimine în caz de invazie a Ucrainei, precizează AFP.

Publicitate

Potrivit agenţie germane de presă DPA, ambasadoarea americană la ONU, Bathsheba Nell Crocker, i-a scris lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniind detaliile despre "informaţii perturbatoare" colectate de SUA, relatează luni DPA.

"Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu continuarea abuzurilor în materie de drepturi ale omului de către Rusia în părţi din Ucraina pe care deja le ocupă şi avem toate motivele să credem că aceste preocupări se vor multiplica în urma unei noi ofensive militare", se precizează în scrisoare, potrivit Agerpres.

În documentul citat se afirmă că Rusia plănuieşte asasinate ţintite, răpiri, detenţii nejustificate şi utilizarea torturii, vizându-i pe cei care se opun acţiunilor ruseşti, inclusiv disidenţi ruşi şi belaruşi în exil în Ucraina, jurnalişti şi activişti anticorupţie, precum şi populaţii vulnerabile.

"Mai exact, avem informaţii credibile ce indică faptul că forţele ruse alcătuiesc liste cu ucraineni identificaţi pentru a fi ucişi sau trimişi în lagăre în urma unei ocupaţii militare", potrivit acestei scrisori citate de agenţia germană de presă.

Statele Unite au avertizat de asemenea că ele cred că forţele ruse vor folosi măsuri letale de dispersare a protestelor paşnice sau pentru a contracara ceea ce ele vor percepe drept rezistenţă din partea civililor.

SUA nu şi-au dezvăluit sursele de informaţii, notează DPA.

La jumătatea lunii februarie, Kremlinul a acuzat SUA de "isterie" pe subiectul Ucraina, aminteşte AFP. Totodată, potrivit DPA, Moscova a respins în repetate rânduri planurile de a invada teritoriul ucrainean, în ciuda faptului că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi de-a lungul graniţei cu această ţară, potrivit serviciilor de informaţii occidentale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel