Studenții și industria din România. Podaru (CEO Leviatan Design): Tehnologic, condițiile sunt la nivelul Germaniei sau Marii Britanii

Foto: Leviatan Design
Foto: Leviatan Design

Cătălin Podaru, CEO al companiei Leviatan Design, alături d Gabriel Marcu, Director Tehnic în cadru Leviatan Design, au vorbit despre programele educaționale organizate de universitățile tehnice din România și susținerea pe care compania românească o oferă acestor inițiative.

Compania românească Leviatan Design implementează în domeniul construcțiilor militare și civile tehnologii de ultimă generație pe care le pune și la dispoziția tinerilor studenți în procese de practică sau internship, multe din acestea finalizându-se cu angajarea studenților în cadrul companiei. 

Cătălin Podaru, CEO al companiei Leviatan Design și Gabriel Marcu, Director Tehnic în cadru Leviatan Design, au fost prezenți la o emisiune în cadrul trustului DC Media Group unde au discutat despre iclusiv despre ce îi așteaptă pe studenți în industria de construcții din România.

Iar în ceea ce privește tehnologizarea, CEO-ul Leviatan Design afirmă că în România există condiții precum în Marea Britanie sau Germania. Există însă și multe stereotipuri care îi îndepărtează pe studenți de industrie fără să facă o minimă verificare.

„Un lucru pe care noi vrem să-l subliniem e că în România pe studenții de la Construcții cel puțin, pentru că ei au fost în practică (n.r. - la Leviatan Design), îi așteaptă condiții de lucru în construcții, similare cu cele din afară, atât din punct de vedere salarial, dat și condiții la nivel tehnologic. Am observat că de foarte multe ori, din cauza mesajelor din media, de pe rețelele de socializare - în România totul este rău, viața este foarte grea, condițiile de muncă nu sunt bune, iar salariile sunt mici - Astfel, de multe ori studenții nici nu mai verifică informația și își propun încă din timpul facultății să lucreze în străinătate. Subliniem că acum, în România lucrul în construcții este digitalizat”, afirmă Cătălin Podaru.

„Folosim soluții și platforme de automatizare și de simplificare a modului de lucru. La Leviatan Design folosim cele mai avansate metode de lucru, standarde și procese care clarifică activitățile pe care colegii trebuie să le aibă la birou, astfel încât acomodarea cu locul de muncă să fie facilă iar ei să devină repede productivi și să aibă satisfacția lucrului bine făcut.

Folosim tehnologii precum realitate virtuală, realitate mixtă în cadrul proceselor de lucru la nivel cotidian. Noi folosim aceleași platforme precum companiile care au implementat aceste tehnologii în state avansate precum Marea Britanie sau Germania. Atât la birou cât și pe partea de șantier unde toți inginerii acum nu mia lucrează pe planșe de hârtie ci într-un mediu integrat digitalizat”, a conchis directorul Leviatan Design.

Compania Leviatan Design e implicată în numeroase proiecte civile, dar și în proiecte critice de infrastructură militară, inclusiv la Sibiu, în incinta Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est, dar și în proiecte de infrastructură operațională la Câmpia Turzii în cadrul Bazei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel