,,Noua facilitate de localizare 112 prin web este menită să contribuie la îmbunătăţirea informaţiilor privind poziţionarea în teren a apelantului, în situaţiile în care acesta nu poate oferi detalii exacte cu privire la locul în care se află. În acest sens, în vederea obţinerii acceptului pentru determinarea informaţiilor de localizare, operatorul 112, pe timpul procesării apelului de urgenţă, comunică apelantului propunerea de realizare a unei localizări mai precise a acestuia", informează un comunicat al STS.
Astfel, pentru a nu întârzia în niciun fel acordarea unor eventuale sfaturi de specialitate de către dispeceri, după transferarea cazului către agenţiile specializate de intervenţie, operatorul 112 va reintra în legătură cu apelantul şi îi va transmite acestuia prin SMS un link personalizat pentru geolocalizarea terminalului de pe care s-a efectuat apelul.
"Funcţionarea facilităţii de localizare 112 prin web este dependentă de modelul terminalului mobil, de sistemul de operare al acestuia, de metodele standard de localizare implementate şi configurate în respectivul echipament, de setările privind permisiunile de localizare prin intermediul telefonului mobil de pe care se iniţiază apelul la numărul unic de urgenţă 112, precum şi de nivelul semnalului GPS din zona în care se află apelantul", se arată în comunicat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News