SUA intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania. România ar putea găzdui o parte dintre aceştia?

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Statele Unite ale Americii intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania şi să-i repoziţioneze în alte ţări, a anunţat miercuri secretarul american al apărării, Mark Esper, informează AFP şi dpa.

Aproape 5.600 de membri ai acestui personal militar vor fi repoziţionaţi în alte ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi urmând să fie desfăşuraţi prin rotaţie în Europa, a spus Esper într-o conferinţă de presă la Washington.

Cei retraşi vor fi în mare parte mutaţi în Belgia şi Italia, dar Washingtonul are în vedere repoziţionarea unor trupe şi în Polonia şi statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste ţări cu privire la statutul lor, a precizat şeful Pentagonului, conform AFP. Reuters scrie că armata SUA îşi va muta cartierul general din Stuttgart în Belgia.

Citeşte şi: Retragerea trupelor SUA din Germania | Polonia ar putea găzdui 30 de avioane F-16 şi 2000 de militari americani

Mutarea este făcută "într-o manieră care va întări NATO, va intensifica descurajarea Rusiei, "îi va reasigura pe aliaţi" şi va "îmbunătăţiţi flexibilitatea strategică a SUA", a spus Esper, citat de agenţia de presă germană, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american, Mark Esper, a mai precizat că o parte dintre militarii americani retraşi din Germania vor fi relocați în zona Mării Negre, fără să numească țările în care vor fi dislocați, potrivit The New York Times.

 

România ar putea găzdui o parte dintre militarii americani retraşi din Germania?

 

Chiar dacă secretarul de stat american nu a făcut trimitere directă la România, amintim că, la începutul acestui an, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit în bază militară de la Mihail Kogălniceanu, pe locțiitorul preşedintelui Comitetului Întrunit al şefilor Statelor Majore ale Armatei SUA, generalul John E. Hyten. 

Citeşte şi: Geoană: Prezența US Army în România și în alte țări europene demonstrează angajamentul SUA pentru securitatea Europei

Parteneriatul Strategic dintre SUA şi România, cooperarea militară bilaterală şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, evoluţia situației de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre au reprezentat principalele subiecte analizate între cei trei oficiali, la momentul respective.

Ministrul Nicolae Ciucă a subliniat atunci importanţa cooperării în cadrul Parteneriatului strategic bilateral, pilon fundamental pentru securitatea şi apărarea României. 

 

De ce retrager SUA 11.900 de militari din Germania?


Preşedintele american Donald Trump a anunţat în iunie planuri privind o retragere parţială a personalului militar american din Germania, pe fondul unei dispute de lungă durată cu Berlinul privind cheltuielile de apărare.

În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani din 36.000 în prezent.

 

Avertismentul generalul american Ben Hodges: Retragerea trupelor americane din Germania, ar putea fi un cadou pentru Rusia

 

La sfârşitul lunii iunie, fix cu o lună în urmă de la decizia de azi, generalul american în retragere Ben Hodges preciza că planul Washingtonului de a reduce efectivele militare ale SUA din Germania este 'un cadou pentru Kremlin'.

Fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017 preciza, la momentul respective, că ţara să ar fi mai afectată decât Germania dacă decizia ar fi pusă în practică.

Generalul locotenent Hodges contestă ideea, arătând că Statele Unite s-ar distanţa astfel faţă de un aliat, ar afecta şi alţi aliaţi europeni, nu ar promova interesele americane şi ar fi probabil şi dificil de implementat. 'Ne loveşte pe noi şi îi loveşte pe aliaţii noştri. Nu sancţionează Germania şi este un cadou pentru Kremlin', au fost cuvintele fostului comandant despre retragere.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel