La eveniment vor participa peste 90 de entități din mediul public, privat și academic, reunind peste 300 de experți în securitate cibernetică. CyDEx18 este organizat de Serviciul Român de Informaţii prin intermediul Centrului Național Cyberint (CNC), în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS, CERT-RO și cu sprijinul Universității Politehnica din București, potrivit unui comunicat al Serviciului Român de Informații
Principalul obiectiv îl reprezintă exersarea capacităților de apărare în domeniul securității cibernetice și mecanismelor de intervenție rapidă în cazul unor amenințări la adresa infrastructurilor critice IT&C relevante pentru securitatea națională. De asemenea, este importantă și verificarea nivelului de expertiză tehnică al specialiștilor din cadrul entităților participante, în cazul unui incident cibernetic major la nivel național.
CyDEx18 este singurul exercițiu național de tip hands–on (axat pe componenta practică), particularitate ce îi conferă un grad ridicat de complexitate și un nivel avansat de realism. Simulările complexe se vor derula într-un poligon de securitate cibernetică creat și personalizat special pentru acest exercițiu de specialiștii SRI din cadrul Centrului Național Cyberint.
Față de ediția din 2017, anul acesta vor exista mai multe scenarii, cu grad ridicat de realism, propuse atât de entități din mediul public cât și din cel privat: SRI, SPP, MApN, CERT–RO, UNICREDIT și ENEVO GROUP. Scenariile vor provoca jucătorii să descopere și să analizeze aplicații malware cu un grad ridicat de complexitate și să investigheze diverse tipuri de atacuri simulate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News