"Suntem de acord: Srebrenica nu trebuie să se mai repete niciodată", a declarat ministrul în vârstă de 53 de ani sâmbătă, într-un comunicat pentru a marca masacrul a 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani de către forţele sârbe, care a început în oraşul din estul Bosniei la 11 iulie 1995. Ca în niciun alt loc în ţările din fosta Iugoslavie în anii 1990, în Srebrenica au fost comise atrocităţi şi crime împotriva umanităţii, a mai declarat şeful diplomaţiei germane.
Crimele au avut loc "la sfârşitul secolului 20 în centrul Europei, aproape sub ochii publicului mondial", a subliniat Maas. "Trebuie să ne opunem tendinţelor naţionaliste oriunde le întâlnim", a insistat Maas, transmite Agerpres.
Masacrul de la Srebrenica care a avut loc în timpul Războiului din Bosnia (1992-1995) este considerat primul genocid pe teritoriul european de după 1945. "Astăzi suntem alături de victimele genocidului de la Srebrenica şi de rudele lor - în gândurile şi inimile noastre", a spus Maas. "Comemorarea trebuie să fie un stimulent pentru a urmări în mod consecvent calea reconcilierii şi a reevaluării", a adăugat el.
Citește și: Masacrul de la Srebrenica. Radovan Karadzic, condamnat la închisoare pe viață
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News