Presiunile Rusiei nu se opresc doar la România: Serviciul rus de spionaj SVR atacă și Marea Britanie, acuzată inclusiv pentru ambele Războaie Mondiale

Putin vizitează o școală militară de aviație din Krasnodar / Sursă: Reuters
Putin vizitează o școală militară de aviație din Krasnodar / Sursă: Reuters

Marea Britanie este cel mai belicos stat din lume, susține serviciul rus de informații externe (SVR), acuzând Londra că saboteazî eforturile SUA de a asigura pacea în Ucraina.

”Este timpul să-i expunem și să trimitem un semnal clar perfidului Albion și elitelor sale: nu veți reuși”, a spus Serviciul rus de informații extene, SVR, adăugând că Marea Britanie a fost de vină pentru începutul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial și ”acționează ca principalul „instigator” al conflictului global”.

SVR spune că autoritățile britanice acționează pentru a „submina eforturile de pace ale lui Donald Trump” și apropierea tot mai mare dintre Rusia și SUA.

Astăzi, Rusia a expulzat două persoane asociate cu ambasada Marii Britanii la Moscova, acuzându-le că s-au implicat în „lucrări de contrainformații” și că au prejudiciat securitatea Rusiei.

„Nu este prima dată când Rusia face acuzații rău intenționate și nefondate împotriva personalului nostru”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic.

Moscova este furioasă pentru sprijinul militar continuu al Marii Britanii pentru Kiev și pentru declarațiile recente ale prim-ministrului Keir Starmer cu privire la posibilitatea de a trimite trupe britanice în Ucraina, ca parte a unei posibile desfășurări a forței de menținere a păcii.

 

Pax russica

Vedem aici retorica obișnuită a Kremlinului, care prezintă măsurile defensive ale Occidentului ca fiind agresive.

Londra este acuzată că încearcă să ”îngrădească” Rusia prin crearea unei ”centuri de state rusofobe” la frontieră și prin organizarea unei ”blocade navale” împotriva Federației Ruse.

Centura de state rusofobe” nu mai are nevoie de sprijinul Londrei;  state precum România, Polonia, statele baltice sau Ucraina au propriile motive istorice și actuale pentru a privi Rusia cu suspiciune.

În același timp, SVR continuă osanalele pentru Administrația Trump și acuză autoritățile britanice de subminarea eforturilor de „menținere a păcii” ale noii administrații americane ”privind soluționarea conflictului ucrainean” (de parcă am vorbi despre un conflict intern în Ucraina, nu unul generat de Moscova, prin agresiunea sa militară fără precedent împotriva teritoriului recunoscut internațioanal al Ucrainei).

”Londra este extrem de iritată de faptul că D. Trump desfășoară un dialog cu Rusia ca cu o superputere și demonstrează disprețul față de cei mai apropiați aliați ai săi”, se arată în materialul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse.

”De la Londra se fac promisiuni puternice de a trimite rachete, trupe și avioane în Ucraina, indiferent de costul pentru economia Marii Britanii, aflată într-o criză profundă”, se mai arată în textul serviciului de informații.

 

România, pe lista propagandei ruse

 

 

Amintim că, săptămâna trecută, serviciile ruse au trecut la un atac fără precedent la adresa României. 

Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse a acuzat țara noastră că este controlată de UE.

Comunicatul SVR arată o identitate perfectă de limbaj între propaganda rusă și așa-zisa mișcare suveranistă din România.

Ambele au identificat cine este dușmanul extern, dar amenințarea vine de la Vest, dinspre "suprastructura globalistă", nicidecum de la Răsărit.

Potrivit SVR, Bruxelles-ul duce un război împotriva liderilor europeni care îl susţin în mod deschis pe preşedintele american, Donald Trump.

"Conform datelor disponibile, birocraţia europeană a declarat război 'liderilor nesistemici' care sunt susţinători declaraţi ai preşedintelui american Donald Trump şi refuză să urmeze instrucţiunile elitelor liberale conducătoare ale UE", scria SVR în comunicat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel