Eli Cohen este perceput ca un erou în Israel de când a fost spânzurat într-o piaţă publică în 1965 în Siria, după ce se infiltrase în cercurile puterii de la Damasc la începutul anilor' 60, informează AFP. Israelul a cerut în mai multe rânduri Siriei, cu care este din punct de vedere tehnic în continuare în stare de război, să poată recupera 'cu titlu umanitar' rămăşiţele spionului său, născut în Egipt.
'Ceasul lui Eli Cohen a fost adus în Israel după o operaţiune specială a Mossad, care a avut loc recent', a indicat guvernul israelian într-un comunicat.
'După execuţia la 18 mai 1965, ceasul lui a fost păstrat de un stat inamic', a adăugat guvernul, fără să precizeze ţara respectivă, deşi este foarte probabil vorba despre Siria. În comunicat, şeful Mossad, Yossi Cohen, a indicat că operaţiunea specială a avut loc în acest an şi că ceasul pe care îl purta fostul spion în momentul capturării sale făcea parte din 'falsa lui identitate arabă'. Acest obiect va fi expus la Cartierul general al Mossad până în septembrie, urmând a fi încredinţat apoi familiei Cohen.
Informaţiile pe care Eli Cohen le-a obţinut la Damasc sunt considerate în Israel ca jucând un rol major în cucerirea militară în 1967 a Platoului Golan, ocupat în mare parte de statul israelian şi anexat în 1981. Golan este considerat de ONU drept teritoriu ocupat şi anexarea sa nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News