SpaceX - lansare anulată pentru un satelit al armatei americane

Sebastian Florea |
Data publicării:

SpaceX a anulat lansarea unui satelit pentru armata americană, cu câteva minute înainte de secvenţa de iniţiere.

Compania SpaceX condusă de Elon Musk a suspendat lansarea programată pentru marţi a unui satelit de navigaţie construit pentru armata americană, amânând cu cel puţin o zi prima sa misiune contractată pentru Statele Unite în domeniul securităţii naţionale, relatează Reuters.

Racheta Facon 9 a companiei SpaceX, având la bord un sistem de poziţionare globală (GPS) în valoare de circa 500 de milioane de dolari, construit de Lockheed Martin Corp, urma să fie lansată de la Cape Canaveral din Florida puţin după ora locală 09:30 (17:30 GMT), însă lansarea a fost suspendată cu doar câteva minute înainte de secvenţa de iniţiere a acestui zbor spaţial. ''Anularea a fost declanşată de computerul zbor de la bordul Falcon 9'', a explicat un reprezentant al SpaceX, care relata secvenţa de lansare. Potrivit acestuia, SpaceX va efectua o nouă tentativă de lansare miercuri dimineaţă.

Într-un mesaj publicat ulterior de SpaceX pe contul său de Twitter, compania a anunţat că Falcon 9 şi încărcătura sunt în stare bună, iar lansarea a fost amânată din cauza unui semnal ''nefamiliar'' primit la senzorii instalaţi la nivelul primei treapte a rachetei. O lansare încununată de succes ar constitui o victorie semnificativă pentru Elon Musk, un antreprenor miliardar care şi-a petrecut mulţi ani încercând să pătrundă pe piaţa lansărilor spaţiale din domeniul militar, dominată de o lungă perioadă de Lockheed şi Boeing Co.

Vicepreşedintele american Mike Pence s-a deplasat în Florida pentru a asista la această lansare, pe care a numit-o ''un important pas înainte în încercarea de a asigura supremaţia americană în spaţiu'. Lansarea satelitului GPS a fost programată iniţial în 2014, însă a fost amânată din cauza întârzierilor de producţie, a anunţat aviaţia militară americană (Air Force). Lansarea următorului satelit din gama GPS III este programată pentru jumătatea anului 2019.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel