Materialul video este un colaj cu imaginile surprinse de BODY CAM-urile soldaţiilor străini din Legiunea Internațională a Ucrainei care luptă în prima linie la Severodonețk.
Videoclipul a fost publicat prima dată pe Telegram de către biroul de presă al Forţelor Terestre Ucrainene, preluat ulterior şi pe alte reţele de socializare. Imaginile publicate arată cum militarii se deplasează în interiorul unui fel de spațiu industrial. Luptătorii se deplasează unul câte unul sau unul după altul. În același timp, pe fundal se aud constant explozii și focuri de armă.
Soldiers from the International Legion of Defense of Ukraine operate in Sieverodonetsk #StandWithUkraine pic.twitter.com/7pnTLGzi2y
— UkraineWorld (@ukraine_world) June 17, 2022
Aceștia operează într-un mod coordonat și vigilent, luând mai mereu poziţii de luptă. Iar atunci când a fost necesar să se deplaseze printr-un perimetru deschis, între două clădiri, unul dintre soldații Legiunii Internaționale a asigurat trecerea camarazilor săi cu foc de acoperire.
Acesta a început să tragă continuu în direcția forţelor ruse, astfel încât camarazii săi să poată trece în sigurata. La un moment dat, luptătorii Legiunii au traversat în fugă o zonă foarte periculoasă, iar imediat după aceea, inamicul a deschis focul.
De asemenea, un fost pușcaș marin american, care postează pe Twitter sub pseudonimul de ISSAC, a scris câteva rânduri despre cum se văd luptele din Ucraina, prin ochii voluntarilor străini din Legiunea Internaţională.
My team @Int_Legion_UA and other UKR units fought an intense battle to take back #severodonetsk. We lost great warriors but we inflicted significant damage on RUS and Chechen spetsnaz. Nothing worth having is easy. #Сєверодоне́цьк #dombass #Донбас #СЛАВАУКРАЇНІ pic.twitter.com/nTFa9y4Sb6
— ISSAC (@Marine_Ukraine) June 17, 2022
„Echipa mea din Legiunea Internațională a Ucrainei și alte unități ucrainene au dus o bătălie grea pentru recâștigarea Severodonețk. Am pierdut luptători foarte buni, dar am provocat daune semnificative trupelor Spetsnaz rusești și cecene, Nimic din ceea ce merită nu se obține ușor”, a scris acesta pe Twitter.
De notat că, potrivit purtătorului de cuvânt al Legiunii, Damien Magru, "Legiunea Internațională" a Forțelor Armate ale Ucrainei a inclus reprezentanți din 55 de țări ale lumii. Cei mai mulți din SUA, Marea Britanie, Polonia și Canada.
Șeful administrației militare regionale din Luhansk, Serhiy Haidai, a declarat încă de la începutul lunii iunie că luptătorii Legiunii Internaționale au ajuns în Severodonetsk.
În acest moment, Severodonetsk rămâne unul dintre cele mai fierbinți puncte de pe front de est din Ucraina. Forţele ruse de ocupaţi nu renunță la încercările de a stabili un control total asupra zonei populate a oraşului Severodonetsk. Cu toate acestea, militarii ucraineni își mențin pozițiile, în special în uzina Azot.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News